Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Valoarea companiilor românești de pe bursă a urcat la 23 miliarde de euro

Ştire online publicată Vineri, 21 Februarie 2020
de Ion TIȚA-CĂLIN

Piața de capital din România a început anul 2020 cu un ritm de creștere care s-a situat ușor peste nivelul consemnat la finalul anului trecut, arată raportul Bursei de Valori București. Această evoluție a avut loc în condițiile în care indicele BET, care include cele mai tranzacționate 16 companii listate cu excepția SIF-urilor, a oscilat în jurul valorii de 10.000 de puncte pe parcursul lunii trecute. 

Pragul de 10.000 de puncte a fost depășit pe 13 ianuarie 2020, fiind cea mai mare valoare înregistrată de indicele pieței locale în ultimii 12 ani. Pe plan internațional, și indicii de referință ai principalelor burse au testat nivelurile record, fără a lipsi însă corecțiile declanșate de incertitudinile globale, care și-au făcut simțită prezența în piețele externe. 

La finalul lunii ianuarie, valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB era de 110 miliarde lei, echivalentul a 23 miliarde euro.

PUBLICITATE
Citeşte şi
21 iunie 2018 Economia, pe scurt
CCIR: Mihai Daraban - președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a participat, în perioada 20 - 21 iunie 2018, la întâlnirea șefilor ...
Șomerii din județul Constanța nu s-au înghesuit deloc, vineri, să participe la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată la campusul Universității ...
Piața de capital din România a încheiat primele patru luni cu toți indicii pe plus, într-un context intern și internațional marcat de incertitudini și de ...
Alte ştiri din sectiunea Economie
Euro este în ofensivă în lupta cu leul. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 7 aprilie 2020, euro a câștigat 0,0034 lei, variația ...
Sindicatul Liber al Navigatorilor și Federația Internațională a Transportatorilor cer autorităților din România implementarea de urgență a măsurilor ...
ieri, ora 21:00 Pulsul economiei
La propunerea României, Comisia Europeană va flexibiliza mecanismul de alocare a finanțărilor, permițând transferul între fonduri, a anunțat Marcel Boloș ...
Cu puțin înainte de debutul epidemiei de coronavirus în țara noastră, pe data de 29 februarie 2020, volumul creditelor acordate de instituțiile financiar-bancare ...
Aplicația dedicată eliberării certificatelor de situație de urgență (CSU) este activă și poate fi accesată pe platforma http://prevenire.gov.ro. „Am ...
Reprezentanții companiei Antibiotice Iași au anunțat, marți, că reiau producția de Paracetamol și Novocalmin, în regim de urgență, această decizie fiind luată pentru a susține ...
luni, 6 aprilie Pulsul economiei
Ministerul Muncii pregătește modificarea ordonanței de urgență privind acordarea ajutorului pentru șomajul tehnic.x x xPNL a atacat la Curtea ...
Laurențiu Mateizer, directorul executiv al Trezoreriei din cadrul DGRFP Galați, face cunoscut că instituțiile publice, operatorii economici și alte ...
Firmele mici și mijlocii, precum și microîntreprinderile care vor accesa linii de credite și împrumuturi pentru investiții cu garanții de stat vor ...
Autoritatea Navală Română s-a alăturat din prima clipă eforturilor internaționale și naționale pentru deblocarea schimburilor de echipaje. Pe data de 2 aprilie ...
Articolul „Împiedicăm schimburile de echipaje la nave, dar sprijinim migrația căpșunarilor”, publicat în ediția din 6 aprilie 2020 a cotidianului ...
Euro este în defensivă în lupta cu leul. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 6 aprilie 2020, euro a cedat 0,0006 lei, variația fiind de ...
Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat:„Ultimele două crize majore, cea financiară declanșată în 2007 (continuată la nivel european prin criza ...
Francul elvețian pierde teren în lupta cu leul, spre satisfacția celor ce dețin credite în această monedă. În cursul tranzacțiilor de azi, 6 aprilie 2020 ...
Bursa de Valori București (BVB) organizează mâine, 7 aprilie 2020, începând cu ora 11, webinarul „Strategii de investiții în perioada de incertitudini" ...
Cotațiile barilului de petrol sunt în declin. Pe data de 6 aprilie 2020, la ora 14,30 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 32,89 dolari pe ...
În data de 6 aprilie 2020, la ora 13,40, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Erste Group Bank. Se ...
Dolarul cedează în bătălia cu moneda noastră națională. Tranzacțiile din data de 6 aprilie 2020, de pe piața bancară s-au încheiat cu deprecierea cu 0,0003 lei ...
Toți cei care sunt sănătoși au acum responsabilitatea de a ieși la câmp pentru că este posibil ca, în toamnă, să consumăm mai multe produse românești decât din import, scrie ...
Institutul Național de Statistică a prezentat datele provizorii privind producția vegetală la principalele culturi în anul 2019. Comparativ cu anul 2018, suprafața ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva