Un navigator român cere ajutorul autorităților, pentru a fi plătit și repatriat

349
Un navigator român cere ajutorul autorităților, pentru a fi plătit și repatriat - unnavigator-1466613761.jpg

Articole de la același autor

Ofițerul electrician Nicolae Epuran a dat de necaz. El a adresat o scrisoare Autorității Navale Române, Sindicatului Liber al Navigatorilor și Federației Internaționale a Transpor-tatorilor (deși nu este membru al acestor două organizații) prin care solicită să fie ajutat să își recupereze salariile restante.

Navigatorul este îmbarcat, din data de 4 noiembrie 2015, pe nava "Sunny Maria", sub pavilion Palau, și, potrivit declarației sale, a fost recru-tat prin intermediul firmei de crewing Navig Consulting TDI. Din data de 1 februarie 2016 și până pe 4 iunie 2016, când a încetat contractul de muncă, ofițerul nu și-a mai primit salariul. Nava se află, din 13 februarie, în portul Lattakia, din Siria.

În mesaj se spune: "Vă rog să procedați la executarea garanției de asigurare a firmei (de crewing - n.n.) pentru plata salariilor neplătite de armator și repatrierea mea de urgență. La bord, condițiile de viață sunt foarte dificile, mâncarea insuficientă. Pericolul de îmbolnăvire este iminent. Nava este în zonă de război și viața mea este pusă în pericol.

Nava se află în zonă de război de la data de 13 februare 2016, dată la care consider că drepurile mele trebuie să fie compensate cu un spor de 100%, așa cum prevede Convenția MLC 2006 și legislația pavilionului."

Nicolae Epuran ar fi putut evita încurcăturile în care a intrat dacă, înainte de a pleca în voiaj, ar fi contactat Sindicatul Liber al Navigatorilor. Ar fi obținut gratuit și fără să fie membru al acestei organizații, informații despre navă, armator și despre contractul de muncă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Iunie 2016
Stire din Economie : Evenimente pe apele lumii
Pagina a fost generata in 1.3175 secunde