Trofeul Creativității pe 2018 a fost câștigat de compania Sterk Plast SRL din Constanța

376

Articole de la același autor

Compania Sterk Plast SRL din Constanța a repurtat un nou succes în Topul creativității din județul Constanța. Dacă în 2015 s-a situat pe locul trei, iar în 2016 și 2017, pe locul doi, la ediția din 2018 s-a clasat pe primul loc, fiind declarată, de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci București (OSIM), câștigătoarea Trofeului Creativității, acordat la nivelul județului Constanța. 
Firma este specializată în fabricarea produselor din material plastic. În anul 2017, a avut o cifră de afaceri netă de 102.137.756 lei, mai mare cu 6,92% decât în anul precedent, și un profit brut de 21.421.981 lei, cu 28,17% mai mic. Rezultatele au fost obținute cu 371 de angajați, cu 75 mai mulți față de anul 2016.
Performanța financiară se datorează, în bună măsură, spiritului inovativ al colectivului unității. În clasamentul general al creativității pe județ, compania s-a clasat pe primul loc, cu 279 de puncte, care au fost obținute pentru că a depus, la OSIM, 13 cereri de înregistrare a desenelor și modelelor și i-au fost acordate 16 certificate de înregistrare a desenelor și modelelor.
Marți, 27 noiembrie 2018, în cadrul unei festivități organizate de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, prin Centrul Regional de Promovare a Proprietății Intelectuale și Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci București, au fost făcute cunoscute numele celor mai creative zece entități din județul nostru. La eveniment au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar și ai cercetării științifice.
Topul se prezintă astfel: 
1 - Sterk Plast SRL - 279 puncte (locul 2 în 2017, în 2016 și locul 3 în 2015);
2 - Universitatea "Ovidius" Constanța - 80 de puncte (locul 5 în 2017, locul 3 în 2016, locul 2 în 2015);
3 - Murfatlar România SA - 60 de puncte (locul 3 în 2017, locul 5 în 2016, locul 4 în 2015);
4 - Le Pigeonnier SRL - 55 de puncte (locul 7 în 2017); 
5 - Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar - 50 puncte; 
6 - Solid House SRL - 43 de puncte (locul 8 în 2017); 
7 - Triton SRL - 42 de puncte (a ocupat primul loc și la edițiile din 2015, 2016 și 2017);
8- Search Chemicals SRL - 41 de puncte (locul 6 în 2017, locul 9 în 2016, locul 8 în 2015);
9 - Dobrogea Grup SA - 40 de puncte (locul 6 în 2017, locul 8 în 2016, locul 9 în 2015);
10 - Global Records SRL - 36 puncte.
Clasamentul a fost întocmit pe baza punctelor acordate pentru: cererile de înregistrare a mărcilor, desenelor și modelelor depuse, cererile de brevete de invenție depuse, mărcile și brevetele de invenție acordate, certificatele de înregistrare a desenelor și modelelor eliberate în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2017.
Pentru prima oară în Top 10 al creativității se numără un institut de cercetări din județ, ceea ce spune multe despre criza prin care trece cercetarea științifică românească. Dintre instituțiile de învățământ superior din Constanța, singura prezentă în Top 10 este - Universitatea "Ovidius". 
De asemenea, se remarcă faptul că opt dintre unitățile premiate în 2017 și șase din cele premiate în 2016 se regăsesc între primele zece din 2018, fapt ce demonstrează că preocupările creative sunt prezente într-un grup restrâns de firme și unități de învățământ superior din județul Constanța.
Atrage atenția faptul că doar doi dintre primii zece clasați sunt implicați în domeniul inventicii. Universitatea "Ovidius" Constanța a primit trei brevete de invenție și a depus cererea pentru încă un brevet de invenție, iar Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar a obținut două brevete. 
Prezența Universității "Ovidius" Constanța în Top 10, pentru al patrulea an la rând, constituie o performanță remarcabilă pentru o instituție de învățământ superior.
La festivitatea de premiere, Dănuț Jugănaru, directorul general al CCINA, a remarcat prezența constantă a acelorași firme în topul județean al creativității și numărul mic de brevete de inovații. El a afirmat că, din cauza slabei finanțări a cercetării științifice și a învățământului, România riscă să ajungă pe ultimul loc în clasamentul Uniunii Europene privind cercetarea și dezvoltarea. Guvernul ar trebui să aloce fonduri mai mari pentru finanțarea cercetării și educației, de ele depinzând competitivitatea României pe piața mondială, a afirmat Jugănaru.
În cursul aceleiași zile, a avut loc Seminarul "Protecția proprietății industriale și inovarea - sprijin pentru internaționalizarea firmelor", susținut de experți din cadrul OSIM și Enterprise Europe Network Constanța - EEN. 
Ion TIȚA-CĂLIN




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5204 secunde