Președintele Consiliului Concurenței, către agenții economici:

"Trebuie să vă luptați, să vă tăiați gâtul, ca să dați prețuri cât mai mici pentru consumatori!"

1666

Articole de la același autor

Bogdan Chirițoiu, noul președinte al Consiliului Concurenței, a fost prezent ieri, la Mamaia, printre agenții economici constănțeni. Întâlnirea a avut loc în cadrul seminarului "Practici anticoncurențiale în România și Uniunea Europeană,
impediment în dezvoltarea antreprenorială".

Reuniunea s-a bucurat de prezența subprefectului Mircea Iustian, a deputatului Maria Stavrositu și a directorului general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Dănuț Jugănaru.
În deschiderea reuniunii, inspec-torul de concurență coordonator Ioan Bădică a subliniat faptul că scopul seminarului este acela de a oferi informații utile agenților economici, organizațiilor patronale și profesio-nale din județul Constanța, în vederea desfășurării activității pe piața unică europeană. El a subliniat faptul că în condițiile crizei economice există tentația recurgerii la practici anticoncurențiale. "Politica în domeniul acesta urmărește tocmai menținerea și stimularea concurenței, a unui mediu concurențial normal, în care să fie promovate interesele consumatorilor" - a declarat inspectorul.
Bogdan Chirițoiu a arătat că insti-tuția pe care o conduce are două preocupări majore: ajutoarele de stat și concurența propriu-zisă. Ambele tipuri de activitate au în vedere păstrarea unui mediu concurențial în România.
Legislația românească pe probleme de concurență a preluat integral prevederile europene, a precizat demnitarul. Postul de comisar european pe probleme de concurență este viu disputat între statele comunitare, dat fiind puterea pe care o are. Recent Comisia Europeană a dat cea mai mare amendă din istoria sa, de 1 miliard de euro.
"Consiliul Concurenței urmărește ca ajutoarele ce se dau de către stat să nu distorsioneze foarte mult piața. Anumite distorsiuni sunt permise, fie că este vorba de o situație de criză, fie că e vorba de domenii pe care UE acceptă că pot fi sprijinite: cercetare, dezvoltare sau sectoare prea puțin dezvoltate. Aceste ajutoare trebuie să se încadreze în normele europene. În al doilea rând, trebuie să împiedicăm firmele să recurgă la înțelegeri neconcurențiale. Din punct de vedere al interesului public, dumneavoastră, agenții economici, trebuie să vă luptați, să vă tăiați gâtul, ca să dați prețuri cât mai mici pentru consumatori. Când dumneavoastră nu faceți asta, noi ar trebui să vă depistăm și să vă dăm amendă, ca să dăm un exemplu. În al treilea rând, ceea ce ar trebui să facem pe viitor este să nu lăsăm guvernul, administrația publică să adopte reguli care blochează concu-rența. Facem acest lucru prin avizele pe care le acordăm proiectelor de acte normative și facem un efort de a promova în rândul administrației sau al agenților economici aceste reguli de concurență. Pregătim un raport în care vom face recomandări pentru eliminarea unor bariere legislative și încercăm să intensificăm dialogul pe care îl avem cu guvernul. El e principala sursă de bariere. El generează legislația și ia decizii. Vom lucra și cu Parlamentul, cu administrațiile locale. Încercăm să-i ajutăm pe cei din administrațiile locale să nu adopte reguli care încalcă concurența. Favorizarea firmelor de pe plan local este, în principiu, interzisă. În mod restrictiv, există portițe de a ajuta anumite firme, în mod legal. Treaba instituției noastre este să le spunem cum se poate face acest lucru. Avem în lucru, la Primăria Constanța, o schemă de ajutor de stat. Putem face ca anumite ajutoare să fie compatibile cu legislația" – a declarat Bogdan Chirițoiu.
El le-a spus participanților la seminar că instituția sa se bazează pe plângerile agenților economici și că, de obicei, acestea se referă la tratamentul privilegiat acordat unor firme de către administrația locală sau centrală.
Pe timp de criză se constată tendința agenților economici de a-și concerta politica de prețuri, ajungând la stabilirea unor prețuri minime, fapt interzis de lege. "Misiunea noastră este să depistăm aceste asocieri și să amendăm. Am avut mai multe cazuri și în Constanța. Am dat amenzi mari operatorilor din sectorul de navigație, în urmă cu câțiva ani. Este foarte bine ca oamenii să se asocieze, să discute despre problemele legate de legislație. Dar când în loc să concurați, stabiliți prețuri și vă împărțiți piața, este vorba de o încălcare a legii și sunteți pasibili de amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri. Ne lovim de multe situații de acest gen în prezent" – i-a atenționat președintele Consiliului Concurenței pe managerii prezenți la reuniune.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 August 2009
Stire din Diverse : Super party-uri la malul mării
Miercuri, 22 Iulie 2009
Stire din Diverse : ATB vine la Mamaia
Pagina a fost generata in 0.5225 secunde