Sute constănțeni rămân pe drumuri

1216
Sute constănțeni  rămân pe drumuri - irigatii3-1317744828.jpg

Guvernul a aprobat, în urmă cu câteva zile, Ordonanța de Urgență privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare. Astfel, se înființează Agenția Națională a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF), denumită în continuare Agenție, prin reorga-nizarea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare care se desființează la data semnării protocolului de predare - primire. Această agenție, instituție publică cu personalitate juridică, va func-ționa în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și are în structură filiale județene fără personalitate juridică.
Ministrul Agriculturii a precizat că a fost necesară restructurarea activității de îmbunătățiri funciare, întrucât, din 1990 și până în pre-zent, acest sector nu a fost restructurat, ci doar au fost îmbunătățite formele legislative de susținere a acestuia.

* * *

Personalul ANIF va fi preluat de Agenție în conformitate cu prevederile legale, însă în limita a maximum 1.500 de posturi, din cei 4.800 de salariați câți are în prezent ANIF, a precizat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Ce înseamnă acest lucru? Sute de constănțeni rămân fără un loc de muncă.
Mai exact, Sucursala Teritorială Dobrogea, care are trei unități de administrare - Tulcea, Constanța Nord (Nicolae Bălceascu) și Constanța Sud (Murfatlar) are la ora actuală 499 de salariați, 186 în Tulcea și 313 în Constanța.
Deocamdată, toți acești oameni mai au un loc de muncă sigur până în preajma sărbătorilor de iarnă. Reprezentanții Sucursalei Dobro-gea au precizat că, în principiu, vor fi alocate fonduri pentru organigrama existentă până pe 31 decembrie, perioadă în care se vor stabili, sau clarifica, toate detaliile necesare. Aceștia au mai precizat că, cel puțin deocamdată, nu se știe exact câte persoane vor fi conce-diate, însă numărul aproximativ al celor care vor avea în continuare un loc de muncă nu va sări de 35. Odată cu semnarea protocolului de predare - primire, servicii ca cel de întreținere, reparație sau exploatare vor fi externalizate, așadar, în principiu, rămân doar "oameni de birou".
Că activitatea de îmbunătățiri funciare este pe butuci se vede numai dacă ne uităm la cifre. În ‘90 activitatea era susținută, doar la Constanța, de peste 2.000 de salariați.

* * *

În ceea ce privește digurile și barajele de pe râurile interioare și de pe Dunăre cu rol de apărare împotriva inundațiilor, aflate în prezent în administrarea ANIF, ministrul Agriculturii a declarat că acestea vor fi preluate în administrarea Administrației Naționale "Apele Române".
Această parte va trece, posibil, cu tot cu personal, însă nu se știe nimic sigur. "Este posibil să plece cu personalul care este specializat pentru ceea ce înseamnă întreținerea de diguri", a precizat Valeriu Tabără.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Octombrie 2011
Stire din Economie : Dezastru la Constanța
Joi, 15 Septembrie 2011
Stire din Social : Toamna se numără șomerii
Pagina a fost generata in 0.3207 secunde