Strategia UE privind sistemul energetic al viitorului și hidrogenul curat

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 10 Iulie 2020 109
Pentru a deveni neutră climatic până în 2050, Europa trebuie să își transforme sistemul energetic, care generează 75% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE. Strategiile UE privind integrarea sistemelor energetice și pentru hidrogen, adoptate pe 8 iulie, vor deschide calea către un sector energetic mai eficient și mai interconectat.

Cele două strategii cuprind o nouă agendă privind investițiile în energia curată. Acestea au potențialul de a stimula redresarea economică în urma crizei coronavirusului, vor crea locuri de muncă în Europa și vor consolida întâietatea și competitivitatea UE în industriile strategice, care sunt esențiale pentru reziliența Europei.

Strategia se bazează pe trei piloni principali:

- pe un sistem energetic mai „circular”, având în centru eficiența energetică. Există un mare potențial de reutilizare a căldurii reziduale din zonele industriale, din centrele de date sau din alte surse, precum și a energiei produse din deșeuri biologice sau din stațiile de epurare a apelor uzate. Inițiativa „Valul de renovări ale clădirilor” va fi o parte importantă a acestor reforme.

- o mai mare electrificare directă a sectoarelor de utilizare finală. Întrucât sectorul energiei electrice are cea mai mare pondere de surse regenerabile de energie, ar trebui să utilizăm din ce în ce mai mult energia electrică, acolo unde este posibil: de exemplu, în cazul pompelor de căldură din clădiri, al vehiculelor electrice în transporturi sau al cuptoarelor electrice din anumite industrii. O rețea de un milion de puncte de încărcare a vehiculelor electrice se va număra printre rezultatele vizibile, alături de extinderea energiei solare și eoliene.

Pentru sectoarele în care electrificarea este dificilă, strategia promovează combustibili mai puțin poluanți, inclusiv biocombustibili durabili și biogaz, precum și hidrogen regenerabil. 


- strategia privind hidrogenul. Într-un sistem energetic integrat, hidrogenul poate sprijini decarbonizarea industriei, a transporturilor, a generării de energie și a clădirilor în întreaga Europă. Strategia UE privind hidrogenul abordează modul de transformare a potențialului acestuia în realitate, prin investiții, reglementare, crearea de piețe și cercetare și inovare. Prioritatea este dezvoltarea hidrogenului regenerabil, produs folosind în principal energia eoliană și solară. Cu toate acestea, pe termen scurt și mediu sunt necesare alte forme de hidrogen cu emisii scăzute de carbon pentru a reduce rapid emisiile și pentru a sprijini dezvoltarea unei piețe viabile.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

ieri, ora 15:35

Ultima oră

Titlurile zilei