Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Strategia bancară: stimulează consumul, dar descurajează investițiile din economie

Ştire online publicată Luni, 18 Februarie 2019
de Ion TIȚA-CĂLIN

În anii 2005 - 2008, creditul a fost motorul creșterii economice durabile. Împrumuturile susțineau investițiile, activitatea curentă a firmelor, exporturile, dar și consumul. Banii circulau și se înmulțeau cu viteză, iar băncile se luptau să dobândească cote mai mari de piață, deschizând noi unități și oferind facilități mai multe decât concurența. Agenții economici aveau încredere în creditare, în sistemul bancar, iar acesta le jura „iubire veșnică”.

Începând din 2009, după declanșarea crizei economice, instituțiile financiar-bancare le-au întors spatele agenților economici și au luat în brațe populația, stimulând consumul și piața imobiliară. În viziunea lor, cele mai multe societăți comerciale sunt „nebancabile”, adică nu oferă suficiente garanții pentru împrumuturi.

Astăzi, sistemul bancar, în frunte cu Banca Națională a României, acuză pe bună dreptate guvernanții de populism, de faptul că, prin creșterile de salarii și pensii, stimulează creșterea economică nesănătoasă, bazată pe consum. Dar instituțiile financiare uită să spună că, la rândul lor, prin structura creditării, stimulează consumul și descurajează investițiile.

Populația - preferata bancherilor

La 31 decembrie 2018, creditele neguvernamentale (în lei și valută, inclusiv cele neperformante) însumau 253.746,5 milioane echivalent lei. Față de finele anului 2017, suma era cu doar 7,84% mai mare.

Structura creditării în anul 2018 arată, pe de o parte, creșterea încrederii în moneda națională, iar pe de altă parte, o mai mare apropiere a băncilor de populație, de investițiile imobiliare și de consum, decât de producție.

Astfel, creditele în lei au ajuns la 165.860,2 milioane de lei și o pondere de 65,36% în totalul creditării. Principalul client al băncilor continuă să fie populația. Volumul împrumuturile acordate acesteia a ajuns la 52,46% din totalul creditării, respectiv la 133.120,4 milioane echivalent lei. În schimb, creditarea agenților economici deține o pondere de 44,44% din total, însumând 112.769,8 de milioane echivalent lei.

În structura creditelor pentru populație, cele pentru construcția sau achiziția de locuințe reprezintă 55,29%, fiind de 73.603,5 milioane echivalent lei. 

Creditele pentru consum, în sumă de 57.784,2 milioane echivalent lei, dețin o pondere de 43,41%. În august 2015, raportul era invers: creditele de consum dețineau o pondere de 50,93%, iar cele pentru locuințe, de 46,22%.

Schimbări semnificative s-au produs și în privința volumului creditelor restante. În august 2015, ponderea acestora era de 10,71% din totalul creditării, iar în martie 2017, de 5,86%. La sfârșitul lunii decembrie 2018, sistemul bancar românesc raporta credite restante de 7,558,7 milioane echivalent lei, reprezentând 2,98% din totalul creditelor aflate în derulare. Totuși, nivelul creditelor restante este de peste 2,86 ori mai mare decât cel din august 2008, care era de numai 1,04%.

În județul Constanța, băncile aveau în derulare, la 31 decembrie 2018, credite în valoare de 10.038,8 milioane echivalent lei, din care 2,62% erau restante. Populația deținea 55,30% din totalul împrumuturilor 5.552 milioane echivalent lei), iar agenții economici, doar 44,34% (respectiv 4.451,6 milioane echivalent lei). Din totalul creditelor acordate populației județului, 59,09% au fost obținute pentru locuințe, iar 38,89% pentru consum.

Economisirea s-a relansat

În prima jumătate a anului, pe fondul practicării unor dobânzi mult prea mici la depozite, economisirea a bătut pasul pe loc, dar în ultimele luni a început să crească, pe măsură ce dobânzile au fost majorate. La 31 decembrie 2018, depozitele (în lei și valută) au totalizat 173.284,3 milioane echivalent lei, fiind în creștere cu doar 4,78% față de nivelul atins la sfârșitul anului 2017.

În județul Constanța, depozitele bancare ale populației și agenților economici au crescut cu 4,69%, ajungând la 5.778,1 milioane echivalent lei.

Neîncrederea în leu

Cum va evolua piața financiar - bancară în anul 2019? Dinamica ei va fi influențată, în primul rând, de prevederile OUG 114/2018. Pe fondul creșterii neîncrederii în moneda națională, ne putem aștepta la o reorientare a economisirii și creditării spre valută. Pe de altă parte, băncile vor fi mult mai prudente decât până în prezent și vor înăspri condițiile de creditare. IMM-urile vor fi cele mai afectate.

În 2019, statul român va continua să fie principalul client al instituțiilor de credit. Se va împrumuta și mai mult, la dobânzi tot mai mari, pentru a plăti pensiile și salariile bugetarilor.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Europa a cheltuit, până în prezent, jumătate de miliard de dolari pentru infrastructura de gaze naturale din sectorul său de transport maritim, pentru a se conforma ...
Porturile maritime românești vor încheia anul 2018 cu un volum de activitate superior anului precedent, a declarat Nicolae - Dan Tivilichi - directorul general al Companiei ...
Creditul bancar a uitat de vremurile în care era motorul economiei, dar mai ales al producției. În anul 2018, băncile comerciale au preferat să împrumute populația ...
Alte ştiri din sectiunea Economie
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat, sâmbătă, că în aproape 12 ore de la lansarea Programului Rabla 2019 pentru electrocansnice a fost deja epuizat ...
Începând cu data de 1 septembrie 2020, pe drumurile europene vor începe să circule camioanele cu cabine rotunjite. Consiliul Uniunii Europene a aprobat la mijlocul acestei ...
Zi frumoasă de mai. Soarele aruncă săgeți de aur în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar câțiva nori defilează pe albastrul cerului. Nerăbdători ...
Începând cu data de 30 mai 2019, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în ...
Numărul firmelor radiate a atins după primele patru luni nivelul record al ultimilor 10 ani.Mediul economic din țară devine tot mai dur pentru companii. Numărul firmelor radiate a ...
Două nave fluviale de croazieră, „Treasures” și „River Adagio”, au acostat, ieri, în terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava ...
Instituția dialogului social este una din piesele de bază ale mecanismului democrației. Fără ea, evoluția socială și economică riscă să se desfășoare ...
Cu ocazia aniversării celor 35 de ani de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, kaiaciștii de la Asociația Club Sportiv Nautic Mila 80 Galați și Imbold ...
Astăzi, începând cu ora 10, la sediul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, vor avea loc festivitățile dedicate împlinirii a 35 de ani de la ...
Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a lansat oficial. Potrivit noului ghid, publicat de Ministerul Mediului, programul cuprinde acum mai multe tipuri de electrocasnice, față ...
Vizita Papei Francisc în România va fi marcată de Banca Națională printr-o emisie numismatică.BNR pune în circulație monede din aur și alamă pentru colecționare, dar și ...
Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) au încheiat un ...
Ultimul raport al Eurofound (Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă) arată că viața și munca s-au schimbat în ...
Banca Națională a României a pus în dezbatere publică proiectul Regulamentului privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului ...
Epoca articolelor din plastic începe să apună. După ce ne-au invadat viața și mediul, după ce ne-au schimbat stilul de viață, determinându-ne să depindem de ele ...
În anul 2018, prețurile energetice pentru gospodăriile populației din Uniunea Europeană au crescut cu 3,5% la electricitate și cu 5,7% la gaze, comparativ cu anul ...
La evenimentul „Insurance Market Trends” din cadrul FIAR (Forumul Internațional Asigurări - Reasigurări) organizat de către Media Xprimm, vicepreședintele ...
Pe data de 31 mai 2019, la Odessa, va avea loc Forumul porturilor ucrainene. În cadrul evenimentului, vor fi prezenți investitorii și reprezentanții oamenilor de ...
Compania logistică Arkas Holding, din Turcia, va lansa, în 2020, proiectul Railport. Este vorba de construcția unui terminal intermodal pentru transportul mărfurilor ...
Clasamentul mărfurilor derulate în porturile Constanța, Midia și Mangalia, în perioada ianuarie - aprilie 2019, a fost următorul (în paranteză sunt creșterile ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Arhiva