Sindicatele amenință cu greva generală

1594
4

Articole de la același autor

Ministrul de Finanțe Ionuț Mișa, huiduit de sindicaliștii protestatari


Guvernul Tudose nu se lasă și continuă politica teroristă din domeniul fiscal. Dar nici mișcarea sindicală nu cedează și protestează fără odihnă. Este o luptă inegală. Sindicatele par slăbite, nu mai au forța de-acum două decenii când puneau în mișcare cinci - șase milioane de lucrători și băgau spaima în guvernanți. Iar coaliției aflate la putere, după ce s-a văzut cu voturile în urnă și cu sacii în căruță, puțin îi mai pasă de organizațiile profesionale.


★ ★ ★


După campania de proteste a Confederației Nationale Sindicale "Cartel Alfa", a venit rândul Blocului Național Sindical să își scoată "oștirea" în stradă. Acțiunile au fost precedate de un "ultimatum" dat Guvernului României. BNS i-a cerut să renunțe la transferul contribuțiilor sociale în sarcina salariaților și la desființarea celor patru fonduri speciale, prin care se asigură protecția socială a lucrătorilor. 


Întrucât Executivul nu a dat curs solicitării, BNS a trecut de la vorbe la fapte. Astfel, pe data de 23 octombrie 2017, au fost organizate pichete de protest în toate orașele reședință de județ. Campania va continua cu cel puțin zece manifestații de stradă, la nivel local, în intervalul 30 octombrie - 10 noiembrie. Dacă Guvernul nu va renunța la măsurile fiscale incriminate, va urma un miting de amploare la București. Apoi, biroul executiv al BNS va face uz de toate mijloacele legale pentru contestarea acestora, atât pe plan intern, cât și internațional. 


★ ★ ★


Ieri, Blocul Național Sindical - Filiala Constanța a organizat un miting de protest în fața Prefecturii. I s-au alăturat colegii din cadrul filialei locale a Confederației "Cartel Alfa".


"Sindicatele au două motive de nemulțumire - a declarat Cristian Toma, liderul filialei BNS, în fața ziariștilor: transferul contribuțiilor sociale de la angajator către angajat și modificarea Legii dialogului social. După ce s-a format, în 2011, acea comisie de la Camera Deputaților, după discuțiile tripartite Executiv, sindicate și patronate, actualul Guvern vrea să adopte legea în varianta propusă de Ministerul Muncii, fără să ia în considerație propunerile partenerilor sociali. Teoretic contractele colective de muncă la nivel național și de sectoare vor putea fi încheiate. În practică va fi imposibil, deoarece legea obstrucționează dialogul social. În cazul în care nu se dă curs revendicărilor noastre, BNS va organiza un miting de amploare în București. Dacă se va decide declanșarea grevei generale, fiți sigur că vor participa la ea toate cele cinci mari confederații sindicale."


Luând cuvântul în fața protestatarilor, Ion Caraignat, președintele filialei "Cartel Alfa", i-a îndemnat: "Să ne solidarizăm! Fără solidaritate și unitate nu vom reuși. Avem aceleași revendicări: suntem împotriva transferului contribuțiilor sociale de la angajatori către angajați și cerem modificarea Legii dialogului social. Nu mai putem negocia contractele colective de muncă la nivel de ramură, iar la nivel de unități, din cele 13.000 de contracte colective din România, 85% au fost semnate fără sindicate, doar cu reprezentanții salariaților, în fapt oameni ai patronilor. Nicio țară din Uniunea Europeană nu a făcut un asemenea transfer de taxe. Vor să elimine de la angajatori fondul de garantare a salariilor, iar mai noi vor să majoreze contribuția angajatorilor de la 0,25% la 2%. În programul de guvernare al PSD nu există această taxă. Este invenția ministrului de finanțe constănțean. Să-i transmitem lui Mișa: Huo! Huo!"


Protestatarii au scandat împotriva Guvernului, pentru unitate și solidaritate sindicală.


Ion Caraignat le-a dezvăluit ziariștilor că, în cazul în care mitingurile și marșurile de protest nu vor da rezultate, Confederația Natională Sindicală "Cartel Alfa" va declanșa greva generală în toate sectoarele economice.


Comentează știrea

conespan
24 octombrie 2017
x

V-ati lasat v-au tras-o cine e indecis sa astepte luna februarie cand vine salariu de pe ianuarie.

Radu
24 octombrie 2017
Sindicat sau gașcă de interese ?!

Sindicatele sunt slabe din cauza șefilor care le conduc,nu au coloană vertebrală și sunt în primul rând interesați de avantajele lor personale,bani,mașini,posturi.De 25 numai sunt aceeași,nu sunt lideri cunoscători de legislație , competenți, admi­nistratori pricepuți, capabili să conducă și să aducă beneficii co­lectivului și societății pe care ,,o reprezintă,, nu formează și nici promovează alți lideri tineri. Nu comunică cu membrii de sindicat și nu cunosc proble­mele și necesitățile acestora. 99 % sunt niște profitori ca și politicienii !

sindicalist
25 octombrie 2017
Normal

Pai ce sa spuna un tampit decat aceste lucruri repetate de cei inetresati de a nu avea sindicate puternice. Domnule "Radu" , aveti idee cine schimba legile in Romania? Aveti idee cine nu vrea sindicate puternice side aceea au reglementat prin legea conflictelor de munca totul perfect pentru ca sindicatele sa nu poata face nimic? Vorbiti in totala necunostinta de cauza si fara sa ganditi sau ca poate sunteti interesat. Daca erati un om din sindicat ati fi vazut ca acea bruma de drepturi se trage din "vina" sindicatelor . Dupa politicieni , guverne si patronate ar trebui sa venim sa muncim pe banii care ni-i ddau fara sa punem nicio intrebare. Sunteti dus cu capul dar ce sa mai vorbim? Unde este societatea civica din Romania? Probabil tot din cauza liderilor si a interesului lor propriu. Unde este Romania ? Cred ca si din cauza dvs Romania arata asa cum este astazi. Uitati-va mai atent la dvs si la cei ce va inconjoara daca sunteti in stare fireste.

Viorel
25 octombrie 2017
Da da

Asa este. De fapt ce este un sindicat? Un lider nu poate fi confundat cu sindicatul insusi. Nu este dupa un om. Liderii de sindicat sunt profesionisti, vorbim de Dumitru Costin, de Bogdan Hosu, etc. Dar ce poti face in fata unei gasti de banditi care au in aparare o armata de politisti, jandarmi, servicii,etc si care au putere de a emite legi care sa ii apere pe ei de noi toti? Apoi dupa ce desfiinteaza practic actiunile sindicatelor prin legi ticluite cu grija, spun sus si tare sa se respecte legea pe care banditii o fac pentru ei. Sa nu mai vorbil de lideri de sindicat. Acestia sunt cativa dar restul cetatenilor sunt milioane si ati vazut cum se bat pentru o punga de zahar si un litru de ulei. Astia sunt oamenii din Romania. Nu mai dati vina pe liderii de sindicat. Indiferent cine este acolo, nu au putere pentru ca este luata prin lege. Exista o lege a sindicatelor care a fost modificata de zeci de ori de politicieni. De ce nu este si o lege a patronatelor? Intrebare intrebatoare . Pentru ca patronatele dau "uiumul" si nu sindicatele. Sindicatele pot fi periculoase, patronii doar parteneri la bani. Asta e fratilor,. Treziti-va romani , nu mai visati si nu mai fiti prosti.

Pagina a fost generata in 0.4509 secunde