Servicii fiscale on-line pentru contribuabili

247
Servicii fiscale on-line pentru contribuabili - serviciifiscaleonlinepentrucontr-1539789036.jpg

Articole recomandate

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că serviciile sale electronice sunt disponibile zi și noapte, fiind ușor de accesat. Astfel:

- Spațiul privat virtual (SPV) oferă contribuabililor persoane fizice și persoane juridice toate facilitățile comunicării electronice a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum și a altor informații și înscrisuri în legătură cu situația financiară sau fiscală proprie a acestora. Accesarea lui se face de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, la secțiunea ‘’Servicii Online-Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice și juridice Spațiul Privat Virtual’’;

- Depunere declarații on-line este un serviciu disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, care poate fi accesat prin utilizarea unui certificat digital calificat, cu mențiunea că certificatul poate fi folosit pentru transmiterea mai multor declarații. Formularele electronice pot fi descărcate de pe site-ul www.anaf.ro, secțiunea Servicii on-line/Declarații electronice/Descărcare declarații;

- Asistență prin e-mail este un serviciu prin care contribuabilii pot obține informații cu caracter general în legătură cu modul în care trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligații fiscale. Serviciul este disponibil accesând secțiunea ‘’Formular de contact‘’ de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro;

- Buletinul informativ fiscal cuprinde informații cu privire la actele normative cu incidență în materie fiscală care au fost publicate în Monitorul Oficial al României în săptămâna anterioară. Acest serviciu este disponibil pe site-ul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili/Legislație /Noutăți legislative;

- Ghiduri curente care au scopul de a facilita îndeplinirea obligațiilor fiscale declarative și de plată ale contribuabililor. Acestea sunt orientate pe grupuri țintă fiind disponibile pe site-ul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili/ Legislație/Ghiduri curente.

Totodată, Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziția contribuabililor în mod gratuit, la sediile administrațiilor județene a finanțelor publice, într-un spațiu special amenajat, un calculator conectat la Internet, în scopul accesării tuturor serviciilor puse la dispoziție de către instituție, asigurând totodată și îndrumarea corespunzătoare în utilizarea serviciilor la distanță.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8769 secunde