Sedusă și abandonată, mișcarea sindicală nu le mai cedează social-democraților

277
Sedusă și abandonată, mișcarea sindicală nu le mai cedează social-democraților - sedusasiabandonatamiscareasindic-1569501207.jpg

Articole de la același autor

Din an în Paște sau mai exact în preajma vreunui moment electoral, Puterea își aduce aminte de sindicate. Dacă până atunci se uita la ele ca mâța la oțet, iată că, în ajunul alegerilor, dintr-odată prinde drag de ele. Mare minune!

În ciuda faptului că a cam rămas fără vlagă, fără forța de acum 20 de ani - oh, ce vremuri minunate! - mișcarea sindicală tot mai reprezintă ceva pentru cei ce se agață de scaunul Puterii. Este un neprețuit rezervor de voturi.

Aflați într-un galopant declin electoral, social-democrații au încercat, pe parcursul anului 2019, să își atragă mișcarea sindicală de partea lor. I-au cerut să îi sprijine la viitoarele alegeri, iar acum, când sunt amenințați cu pierderea majorității parlamentare și scrutinul prezidențial bate la ușă, le-au propus să semneze pactul social lansat de premierul Viorica Dăncilă.

De fiecare dată, solicitările social-democraților au fost tratate cu aceeași monedă cu care cererile sindicatelor au fost tratate de guvernanți.

"Cartel Alfa" le bate obrazul social-democraților

Încă din iulie 2019, conducerea Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa" a respins ideea de a susține PSD în alegeri, amintindu-le social-democraților toate angajamentele asumate față de sindicate, pe care le-au călcat în picioare.

Într-un mesaj postat pe site-ul său, CNS "Cartel Alfa" explică refuzul: "PSD, împreună cu PNL, a semnat un acord cu cinci confederații de angajatori și confederațiile sindicale reprezentative, în anul 2012, de modificare urgentă a Legii dialogului social, în condițiile schimbării guvernamentale. Deși aceasta s-a realizat, PSD fiind de atunci la guvernarea României, modificarea acestei legi, care destructurează piața muncii din România, nu a fost realizată;

În programul de guvernare este prevăzută schimbarea Legii dialogului social, nerealizată de către guvern până la această dată;

Există în Parlament două inițiative legislative ale unor parlamentari, dar nu există încă un punct de vedere al guvernului, deci un punct de vedere asumat politic;

Existența prin lege a instituției dialogului social, prin Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNT-DS), instituție prezidată de prim ministrul României, care prevede imperativ întâlniri trimestriale pe subiectele importante de politică economică, politică socială și politică fiscală, întâlniri ce ar trebui să analizeze, să dezbată și să decidă, dar care în fapt nu se realizează;

Niciun acord semnat de către partenerii sociali nu a fost respectat de către Guvernul României, fiind în fapt doar forme de întârziere pentru acțiunile partenerilor sociali de stopare a unor politici cu efecte dezastruoase pentru cetățeni, pentru piața muncii sau mediul de afaceri".

BNS pune condiții

La rândul său, Blocul Național Sindical a refuzat cu eleganță pactul social propus de premierul Viorica Dăncilă, condiționând semnarea lui de negocierea unor măsuri de neconceput pentru social-democrați. Printre acestea, se numără: modificarea în regim de urgență a Legii 62/2011 privind dialogul social; adoptarea unei decizii privind constituționalitatea măsurii de trecere a contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului; asumarea unei politici guvernamentale privind salariul minim pe economie; definirea consumatorului vulnerabil și elaborarea unui pachet de măsuri adresate acestuia; adoptarea unor măsuri pentru a încuraja rămânerea forței de muncă în țară și pentru stoparea procesului de creștere a sărăciei; promovarea unor măsuri de susținere a participării tinerilor în procesul educațional și pentru a asigura o tranziție adecvată din școală pe piața muncii.

Mesajul BNS se încheie astfel: "Un astfel de pact nu poate exclude nevoia de a avea o viziune nouă cu privire la educație și sănătate publică. Dacă obiectivul asumat este într-adevăr bunăstarea românilor, ar trebui să avem în centrul atenției reducerea inegalităților și promovarea unor măsuri care să conducă la o distribuție mai echitabilă a creșterii economice".

S-au fript de prea multe ori

Stimați cititori, în ciuda faptului că modificarea Legii dialogului social, în anul 2011, de către Guvernul Boc, a lovit puternic mișcarea sindicală, aceasta a rămas o forță importantă a societății românești. Acum, social-democrații au nevoie de ea mai mult decât oricând în ultimele trei decenii.

Problema e că sindicatele s-au fript de prea multe ori crezând în promisiunile lor. Fostul președinte al PSD Victor Ponta își luase în scris angajamentul că va modifica Legea dialogului social, dar nu s-a ținut de cuvânt.

Inițiativa cetățenească de modificare a Codului muncii lansată de BNS și susținută de semnăturile a 150.000 de cetățeni cu drept de vot nu a primit aprobarea din partea Parlamentului controlat de social-democrați.

În timpul Guvernului Tudose, cele cinci mari confederații - Cartel Alfa, Meridian, BNS, CNSRL-Frăția și CSDR - au luptat, fără succes, să stopeze transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Din cauza acestei măsuri, circa 1,5 milioane de salariați din sectorul privat s-au trezit cu salariile amputate.

În plus, sindicatele și patronatele au fost excluse din mecanismul de majorare a salariului minim, acesta fiind transformat de guvernele social-democrate într-o pârghie electorală, de obținere a voturilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4966 secunde