Scandal la compania United Shipping Agency, din portul Constanța
Articole de la același autor
r Federația Sindicatelor Trans-Conex avertizează că va trece la "măsuri extreme"
La data de 4 iulie 2017, consiliul de administrație al companiei United Shipping Agency, unul dintre marii operatori ai portului Constanța, a decis să restructureze forța de muncă. 34 dintre cei 253 de angajați ai societății urmează să fie concediați. Vestea a venit ca o bombă pentru sindicaliști, care au decis să reacționeze.
v v v
Înființată în anul 1993, United Shipping Agency deține capacități de depozitare pentru cereale de circa 250.000 de tone. În anul 2014, Cătălin Trandafir și Mihai Felescu, foștii acționari, au vândut compania traderului olandez de cereale Nidera. La rândul ei, aceasta este deținută în proporție de 51% de COFCO, cel mai mare trader de cereale din China. Tranzacția ar fi fost de circa 100 milioane de dolari.
Schimbarea acționariatului a dus la relansarea activității operatorului portuar. În 2014, veniturile au sărit la 93.698.001 lei, fiind cu 29,53% mai mari decât în anul precedent, iar în 2015 au crescut la 96.280.138 lei. Ruptura s-a produs în 2016, când veniturile, în mod inexplicabil, au coborât la 63.692.598 lei, fiind cu 33,85% mai mici decât în anul 2015. Profitul a urmat o evoluție întrucâtva asemănătoare. În anul 2013 era de 23.169.279 lei, pentru ca în 2014, după vânzare, să sară la 34.104.204 lei. Apoi, a intrat pe o pantă descrescătoare, la sfârșitul anului 2015 coborând la 23.467.514 lei, pentru ca în 2016, să scadă cu 64,97%, până la 8.220.976 lei.
v v v
Scăderea bruscă a performanțelor în anul 2016 este folosită de conducerea companiei drept argument pentru a trece la restructurarea forței de muncă. În adresa nr. 3094 din 7 august 2017, înaintată sindicatelor și structurilor teritoriale ale Ministerului Muncii, conducerea operatorului portuar își motivează astfel decizia: "Modelul actual operaționaI al societății se bazează pe o schemă de personal supradimensionată, raportat la volumele operate, precum și la schemele de personal față de volumele operate de către competitori, în terminalele similare situate în portuI Constanța, ceea ce este de natură de a reduce drastic competitivitatea societății; Rezultatele operaționale aferente anului 2016 și prognozele pe termen scurt și mediu, indică lipsa unui reviriment semnificativ în ceea ce privește volumele operate sau chiar scăderi ale acestora, în contextul creșterii competiției."
Cei care vor fi concediați urmează a fi selectați pe baza mai multor criterii. Mai întâi va fi efectuată evaluarea profesională a personalului. Apoi, dacă nu va fi de ajuns pentru departajare, vor fi reduse, în ordine, posturile celor ce ocupă două sau mai multe funcții, precum și ale celor ce cumulează pensia cu salariul; posturile celor ce îndeplinesc condițiile de vârstă și de stagiu de cotizare, dar care nu au solicitat pensionarea; posturile salariaților care au fost sancționați disciplinar.
Pe de altă parte, în cadrul programului de restructurare vor fi create 14 posturi noi de macaragiu portuar pentru macarale plutitoare și de cheu, care vor putea fi ocupate și de cei concediați, dacă îndeplinesc cerințele postului.
v v v
Intenția conducerii operatorului portuar de a restructura 34 de locuri de muncă a produs agitație în rândul sindicaliștilor. Prin adresa nr. 234 din 9 august 2017, Sindicatul Personalului Operativ United Shipping Agency informează Federația Sindicatelor Trans-Conex despre situația ivită, solicitând sprijinul. În opinia liderului sindical Constantin Lucian Ancuța, această primă disponibilizare colectivă din istoria companiei nu își are rostul, câtă vreme există un volum de activitate suficient pentru toți angajații.
Referindu-se la situația tensionată de la United Shipping Agency, Silviu Stanciu, președintele Federației Sindicatelor Trans-Conex, a dezvăluit că, de la semnarea contractului colectiv de muncă, în vara lui 2016, conducerea societății a refuzat vehement orice fel de dialog cu sindicatul și federația: "Au fost mai multe adrese prin care am solicitat o întâlnire cu privire la nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă. Nu s-a putut face acest lucru. Atât federația, cât și sindicatul au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă. S-a solicitat întrunirea comisiei paritare. Conducerea companiei a refuzat orice întâlnire oficială cu reprezentanții salariaților, respectiv liderii sindicatului și federației."
În urma sesizării primite din partea sindicatului afiliat, federația i-a adresat consiliului de administrație al companiei o scrisoare în termeni deosebit de duri, în care se spune că "societatea nu are niciun motiv să facă o concediere colectivă". Mai mult, federația pune la îndoială motivația ce stă la baza concedierilor colective, aducând acuzații extrem de grave.
Întrebat dacă are dovezi pentru cele afirmate, Silviu Stanciu a declarat: "Deținem probe pe care le vom înainta instituțiilor în drept, ale statului."
În finalul mesajului, fededrația dă un ultimatum conducerii companiei: "Vă sugerăm cât mai urgent să convocați comisia paritară la nivelul societății dumneavoastră cu părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, cât și cu organizațiile sindicale. Dacă nu veți face acest lucru, în maxim cinci zile vom trece la măsuri extreme, la pichetări și proteste în fața societății dumneavoastră, cat și Ia sediul central din București, prin intermediul Confederației Cartel Alfa, iar aspectele ce țin de natura financiară ce nu le putem dovedi Ie vom face sesizare către ANAF, pentru a controla și concretiza cele presupuse de noi, iar dacă ceea ce noi presupunem că s-a întâmplat cu societatea dumneavoastră din punct de vedere financiar va fi adevărat, vom sesiza Procuratura să ia măsurile ce se impun în acest sens. Să nu aveți impresia că salariații dumneavoastră sunt nereprezentați și nesusținuti și că orice abuz îl veți face împotriva lor, veți fi constestați și trași la răspundere de organele abilitate."
Comentează știrea
Hexista o solutie. Daca ie sa plece tatzi oltenii la hei acas so resolvat problema tata lumea he ferisita waaaaai...
Beleam cablu linistit in fata la tunel si mo prins sefu Marian da iam dat si lui de o placinta cu branza si a tacut. Acu e m are seeeeeef invarteste barjelii si eu is seeeeef prind plutitori alcoolozati si ii dau afar. Macedonii ii baza nu va luat de ei.
Cine va mai curatat tunelu ma?? Nu dat oameni afara ca castiga o paine si un oachet de tagari
Sefu sindicatului da cu ciordeles la grane cu tiru shi acu face pe pacifistu huuuuaaaaa.. sa vinaaa domnuu iohanissss
Ancuta e mana in pl cu conducerea are comisioane. Ma duc la chimpix
Angajat mai multzi mache si totu or sa fie bini. Dati afara mache si cade afacerili
Hai mucles ca a venit barjA bagati mertanu lu turcu la hambaru doi sa maturati
Nu va este rusineee? Totul e bine la usa salariu la timp am si salopeta. Lasatine sa ne pregatim de champions leque