Șantierul Naval Constanța se sufocă sub norii de pleavă ridicați de United Shipping Agency (II)

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 30 Mai 2020 1083
Șantierul Naval Constanța este victima poluării cu pleavă de grâne provocată de operatorul portuar United Shipping Agency. În repetate rânduri, conducerea șantierului a făcut apel la vecinul său, cerându-i să stopeze fenomenul. Și întrucât solicitările sale au rămas fără niciun rezultat, constructorul de nave s-a văzut nevoit să ceară sprijinul autorităților statului.

Cu jalba la autoritățile statului

Pe data de 28 mai 2020, sub semnătura directorului general Radu Rusen, SNC le-a transmis Agenției de Protecția Mediului Constanța, Gărzii de Mediu și Administrației Porturilor Maritime Constanța următoarea sesizare:

„Prin prezenta, vă informăm că, în ultima perioadă (luna aprilie și luna mai), departamentul de specialitate din cadrul Șantierului Naval Constanța, împreună cu reprezentanți ai Sindicatului Liber al Navaliștilor al societății, au constatat frecvent și au raportat către conducere, probleme de poluare atmosferică, cauzate de operațiunile de descărcare - încărcare cereale derulate în cadrul societății United Shipping Agency SRL.

Din cauza operațiunilor de încărcare - descărcare cereale desfășurate în proximitatea SNC, s-a constatat o creștere peste valorile normale a concentrației atmosferice de pulberi, dar și:

- praf - pleavă la luciul apei, în bazinul „C” al Șantierului Naval Constanța SA;

- praf pe dana C (dana nr. 31) a societății;

- praf - pleavă pe nava nouă în construcție, aflată la cheu.

Personalul societății nu își poate desfășura în mod corespunzător activitatea în zonele mai sus menționate, fiind afectate și operațiunile de vopsire suprafețe metalice (secții - nave) în docurile uscate, fapt ce generează costuri suplimentare, întârzieri de operațiuni care oricum sunt condiționate de condiții atmosferice propice.

Șantierul Naval Constanța SA a luat în permanență măsuri pentru depoluarea bazinelor și pentru asigurarea unor parametri optimi de desfășurare a activității, colaborând cu o societate de specialitate în depoluare, contractată de SNC.

Menționăm că în data de 30 aprilie 2020, Șantierul Naval Constanța SA a notificat societatea United Shipping Agency SRL referitor la poluarea atmosferică cu pulberi, datorată operațiunilor de încărcare - descărcare cereale, solicitând ca activitatea să se desfășoare într-o manieră care să nu permită eliberarea unei cantități mari de praf - particule în atmosferă, afectând calitatea aerului, a apei și solului și, inevitabil, activitatea societății și sănătatea personalului nostru.” Sesizarea este însoțită de fotografii care probează afirmațiile făcute.

XXX

Stimați cititori, în după-amiaza zilei de 28 mai 2020, după ce sesizarea a ajuns la destinatari, am avut următoarea convorbire cu Celzin Latif, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța:

- În urmă cu ceva timp, am discutat cu domnul Gheorghe Bosînceanu (președintele adunării generale a acționarilor din SNC - n.n.), dar din păcate legislația nu îmi permite să intervin întrucât terminalele de cereale au fost scoase de la autorizarea de către Agenția pentru Protecția Mediului - a spus Celzin Latif. Nu cunosc motivele și cauzele acestei schimbări legislative, dar din punctul meu de vedere nu a fost deloc corect că au fost scoase aceste terminale de sub incidența Legii mediului. Ca atare nu prea mai avem nicio pârghie pentru a verifica activitatea terminalului de cereale din vecinătatea SNC, în legătură cu așa-zisa poluare. Sesizarea primită de la SNC o vom redirecționa către Garda de Mediu pentru că ei sunt singurii responsabili de control și de verificare a amplasamentelor, conform prevederilor legale. Doar Garda de Mediu se poate duce pe teren pentru a verifica dacă există o poluare sau nu și poate sancționa după caz. Agenția pentru Protecția Mediului emite doar un act de reglementare.

- Domnule director, nu sancționarea poluatorului este cea mai importantă, ci obligarea lui să ia măsurile organizatorice și tehnologice care să pună capăt fenomenului. Eu cred că atât Agenția pentru Protecția Mediului, cât și Garda de Mediu au pârghiile pentru a-l determina să facă ceea ce trebuie.

- Noi, Agenția pentru Protecția Mediului nu putem interveni decât după ce Garda de Mediu constată că e poluare. Eu am informat Garda de Mediu din momentul în care am vorbit cu domnul Bosînceanu, să vadă despre ce este vorba cu așa-zisa poluare, căci noi nu putem spune până se constată dacă este sau nu poluare și de care poluare este vorba. Eu am transmis Gărzii de Mediu, i-am rugat să se ducă să vadă despre ce e vorba, dar dacă ei n-au luat nicio măsură până în momentul de față… Noi acum am primit sesizarea SNC-ului; o voi retransmite Gărzii de Mediu ca să se ducă să facă o constatare. Vor merge eventual cu noi. Vom preleva probe să vedem despre ce e vorba, dacă e poluare și ce înseamnă lucrul acesta, ce măsuri vor lua pe viitor, ce au de gând, ce au în plan.

XXX

Având în vedere faptul că portul Constanța este tot mai dinamic pe plan investițional și că în afară de cazul de poluare semnalat de SNC mai există și altele, i-am sugerat directorului executiv Celzin Latif să organizeze, împreună cu Administrația Porturilor Maritime Constanța și operatorii portuari, o dezbatere pe tema reducerii factorilor de poluare.

În plus, i-am solicitat ca plecând de la cele constatate în portul Constanța să propună Ministerului Mediului completarea legii, astfel încât și silozurile de cereale să fie supuse autorizării Agenției pentru Protecția Mediului.



(Va urma)



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

ieri, ora 19:32

Ultima oră

Titlurile zilei