S-a lansat Topul județean al societăților comerciale Constanța 2010. Vezi cine sunt câștigătorii!

2181

Complexul Melody din Mamaia a fost seara trecută gazda celui mai important eveniment al lunii noiembrie organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) - lansarea Topului județean al societăților comerciale din județul Constanța pentru 2010, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție. Printre participanții care au luat cuvântul s-a numărat și prefectul Claudiu Iorga Palaz. Surpriza serii a fost însă Andra, cea care a destins atmosfera și i-a încântat pe oamenii de afaceri prezenți la eveniment.
Pentru realizarea acestui top județean al firmelor au fost prelucrate, utilizând un program informatic creat de Camera de Comerț și Industrie a României, datele conținute în bilanțurile financiar - contabile depuse de societățile comerciale din județul Constanța la sfârșitul anului trecut. Pentru 2010 au depus acest bilanț 26.049 societăți comerciale din județul Constanța și au fost selectate pentru Topul județean, în confor-mitate cu criteriile cuprinse în metodologia aprobată de o comisie constituită la nivel național, un număr de 5.202 firme.
Pe primele trei locuri ale topului din acest an s-au clasat 887 de firme, dar catalogul cuprinde un număr total de 1.230 de firme, clasate pe primele cinci locuri în cadrul fiecărui subdomeniu de activitate, precum și clasamentele cuprinzând primele 100 de firme după cifra de afaceri și după profitul din exploatare. Topul județean al firmelor clasate pe primele 10 locuri cuprinde 1.815 firme care se vor regăsi în versiunea electronică a catalogului.
Președintele CCINA Constanța, Mihai Daraban, a precizat că la 31 decembrie 2010 au fost depuse bilanțurile financiar - contabile de la 26.049 societăți comerciale din județul Constanța, cu 165 mai puține decât anul precedent (26.214), cu 1.536 mai puține decât în anul 2008 (27.585), dar mai multe cu 353 decât în 2007 (când au fost depuse 25.696 bilanțuri).
Aseară au fost acordate și 12 Trofee de Excelență pentru firmele clasate pe primul loc la ultimele cinci ediții ale Topului Județean (2006, 2007, 2008, 2009, 2010). Este vorba despre: Navtron SRL, Betoane și Prefabricate SRL, Enel Distribuție Dobrogea SA, Congaz SA, Oil Depol Service SRL, Domus Nuvo SRL, Romtextil SA, Duro SRL, Elcomex-I.E.A. SA, Tehnoclima General Contractor SRL, Constanța South Container Terminal SRL și Turism, Hote-luri, Restaurante Marea Neagră
SA.
Iată și cine se clasează pe primele 15 poziții în Top 100 firme din Constanța 2010, realizat după cifra de afaceri: Rompetrol Rafinare SA - cifră de afaceri 7.099.249.720 lei, Grup Servicii Petroliere SA - cifră de afaceri 2.307.764.811 lei, Daewoo Mangalia Heavy Industries SA - 1.694.917.590 lei, Rompetrol Petrochemicals SRL - 845.856.850 lei, Delta Grain SRL - 511.930.862 lei, Enel Distribuție Dobrogea SA - 407. 967.280 lei, Grani Comerț SRL - 396.085.960 lei, Barter Trading Romania SRL - 382.603.407 lei, Tomini Trading SRL - 343.527.295 lei, BriseGroup SRL - 338.140.697 lei, Șantierul Naval Constanța SA - 322.227.087 lei, Ionescom Colect SRL - 297.120.397 lei, New Grains Group SRL - 284.794.553 lei, Black Sea Suppliers SRL - 276.687.928 lei, Kirazoglu Corporation SRL - 276.352.759 lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4506 secunde