Remus Vulpescu, fostul șef OSPSI, numit în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare

210
Remus Vulpescu, fostul șef OSPSI, numit în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare - vulpescu-1351272489.jpg

Articole recomandate

Fostul șef al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) Remus Vulpescu a fost numit în Consiliul de Administrație al companiei Rompetrol Rafinare, la propunerea Ministerului Economiei.

În Consiliu a mai fost numit și Marian Iulian Butnaru, director în Autoritatea Națională a Vămilor, posturile ocupate de cei doi fiind vacante de mai multe luni.

Alături de cei doi, a fost numit în CA și Azamat Zangulov, care îl înlocuiește pe Ierzan Orinbassarov, potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinarea transmis vineri Bursei de Valori București (BVB), scrie Mediafax.

Vulpescu, în prezent consiler al ministrului Economiei, și Butnaru reprezintă Ministerul Economiei și în CA al producătorului de electricitate Hidroelectrica, aflat în insolvență.

Butnaru a fost în perioada 2005-2007 director adjunct în cadrul ANV. În prezent el ocupă poziția de șef al Direcției de supraveghere a produse accizate și tranzite în aceeași instituție.

Rompetrol Rafinare este controlată de grupul Rompetrol, deținut de KazMunaiGaz din Kazahstan.

The Rompetrol Group, înregistrat în Olanda, controlează 43,74% din capitalul Rompetrol Rafinare, iar Ministerul Economiei deține 44,69% din acțiuni. Un pachet 11,56% aparține cumulat mai multor acționari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8612 secunde