Recomandări pentru firmele care au spații închiriate în centrele comerciale

143
Recomandări pentru firmele care au spații închiriate în centrele comerciale - recomandripentrufirmelecareauspa-1592405155.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Concurenței recomandă firmelor care au spații închiriate în centrele comerciale să-și negocieze independent condițiile contractuale cu proprietarii, administratorii centrelor, se arată într-un comunicat de presă.

Coordonarea comportamentului pe piață sau a prețurilor contravine regulilor de concurență naționale și europene și poate fi sancționată.

Cu toate acestea, firmele mici care au fost afectate de criza generată de pandemia de coronavirus pot apela la un mediator, la asociație sau la un alt terț pentru a le reprezenta interesele în relația cu proprietarii, administratorii centrelor comerciale, dar trebuie să respecte regulile de concurență.

"Companiile mici care au fost închise și care au înregistrat pierderi în această perioadă pot fi reprezentate de un intermediar, astfel încât concurenții să nu facă schimb de informații sensibile, cum sunt prețurile, politica comercială etc. În același timp, recomandăm firmelor să ne consulte cu privire la compatibilitatea inițiativelor lor cu legislația în domeniul concurenței", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Instituția face aceste precizări în contextul în care mai multe companii au anunțat că nu își vor redeschide magazinele din centrele comerciale care au continuat să solicite plata integrală a chiriei pentru ultimele luni, în condițiile în care activitatea retailerilor a fost oprită.

Companiile interesate pot contacta Autoritatea de Concurență la adresa [email protected]

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5031 secunde