Pulsul economiei

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 05 Decembrie 2018 178
Aplicația pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 va rămâne deschisă timp de 30 de zile. Pot beneficia de prevederile programului societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului. Pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

x x x

Alocația financiară nerambursabilă a programului Start-Up Nation 2018, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

x x x

6 din 10 angajatori vor acorda prime de sărbători angajaților, iar peste 65% dintre ei se gândesc să organizeze petreceri de Crăciun, arată rezultatele unui barometru de opinie realizat, în luna noiembrie 2018, de firma de consultanță Frames și cea de traininguri și evenimente corporate TrainYourBrain.

x x x

Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 4 decembrie 2018, la ora 15,20 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 62.04 dolari pe baril, cu 1,25 dolari, respectiv 2,03% mai mare decât la începutul zilei de tranzacționare.

x x x

În data de 4 decembrie 2018, la ora 15,30 în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de SNGN Romgaz. Se înregistraseră până în acel moment 36 tranzacții, în volum de 213.022 acțiuni, în valoare de 7.700.815,75 lei. Prețul pe acțiune era de 36,2000 lei, mai mic cu 0,14% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: SIF Oltenia, Banca Transilvania, SIF Transilvnia, BRD – Groupe Societe Generale, SNTGN Transgaz, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Purcari Wineries Company și Translectrica. 

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei