Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Pulsul economiei

Ştire online publicată Joi, 08 Noiembrie 2018
de Ion TIȚA-CĂLIN

În luna septembrie 2018, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.482 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna august 2018. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.688 lei, în creștere față de luna precedentă cu 19 lei. Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,1%.

x x x

În luna septembrie 2018, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (6.465 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.567 lei).

x x x

În luna septembrie 2018, indicele câștigului salarial real, calculat în raport cu evoluția prețurilor de consum, a fost mai mare cu 7,7% față de aceeași perioadă a anului precedent. Comparativ cu luna octombrie 1990, creșterea este de 92,1%.

x x x

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 0,3% în trimestrul III 2018 față de trimestrul III 2017. În aceeași perioadă, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 11,5%.

x x x

Cifra de afaceri a comerțului cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut cu 5,2%, în serie brută, în primele nouă luni ale anului 2018, comparativ cu perioada similară din 2017.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Economie
azi, ora 18:35 Pulsul economiei
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța anunță că astăzi, 14 octombrie 2018, între orele 9 și 15, Trezoreria Constanța cu sediul ...
Hidroelectrica salută hotărârea tribunalului arbitral internațional de la Washington, ICSID (constituit sub egida Centrului Internațional pentru Reglementarea ...
Compania Enel X România, care face parte din grupul Enel X, a anunțat că le va oferi posesorilor și flotelor de vehicule electrice posibilitatea de a se deplasa în toată ...
În ediția din data de 7 noiembrie 2018, a cotidianului „Cuget Liber”, am publicat prima parte a articolului „Preluarea controlului la Daewoo-Mangalia s-a ...
Banca Națională a României previzionează o rată a inflației de 2,9% în decembrie 2019 și de 3,1%, la finele orizontului proiecției, respectiv trimestrul III din 2020, arată minuta ...
Prin hotărârea pronunțată în data de 9 noiembrie 2018, Tribunalului Arbitral Internațional de la Washington, ICSID a acordat câștig de cauza României, considerând ...
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele ...
ieri, ora 19:10 Inflația a ajuns la 4,3%
Prețurile de consum au crescut cu 4,3%, în luna octombrie 2018, comparativ cu luna octombrie 2017. Rata medie a inflației în ultimele 12 luni (noiembrie 2017 – ...
În cadrul acțiunii de monitorizare permanentă a traficului rutier de marfă „Filtru II”, la ieșirea din localitatea Huși (jud. Vaslui), vineri 2 ...
ieri, ora 18:59 Pulsul economiei
Prețurile de consum au crescut cu 4,3%, în luna octombrie 2018, comparativ cu luna octombrie 2017. Rata medie a inflației în ultimele 12 luni (noiembrie 2017 – ...
Primele nouă acorduri de finanțare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore (807/2014) au fost semnate pe data de 12 noiembrie ...
La bordul navei ro-ro „Nivin”, sub pavilion Panama, pe care se află și doi navigatori români (un ofițer punte și un ofițer mecanic), s-a ...
Cifra de afaceri din industrie, în primele nouă luni din anul 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, a crescut cu 12,9%. Evoluția s-a datorat creșterii ...
Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 12 noiembrie 2018, la ora 16,05 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 71,26 ...
Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost pus în dezbatere publică proiectul OUG privind cadrul normativ aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare și ...
duminica, 11 noiembrie Pulsul economiei
În primele nouă luni ale anului 2018, exporturile au însumat 50.848,6 milioane euro, fiind mai mari cu 9,1%, comparativ cu perioada similară din 2017. Importurile au fost de ...
Bulk carrier-ul „Golden Ocean”, aflat în balast, a emis semnalul de primejdie pe data de 10 noiembrie 2018, în timp ce se afla la 28 mile marine sud-est de Bontang ...
În numai nouă luni, Guvernul Dăncilă a reușit „performanța” de a aduce România într-un punct critic, provocând noi dezechilibre în economie și ...
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele ...
Cargoul de mărfuri generale „Anatoliy Krashninnkov” a activat sistemul de indicare a poziției în caz de urgență EPIRB, pe data de 9 noiembrie 2018, în timp ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva