Programul "Noua Casă" începe pe 15 august. Care sunt condițiile

233
Programul
Programul "Noua Casă" va fi operațional la 15 august, după ce normele de aplicare vor fi aprobate săptămâna viitoare, în ședința de Guvern, a afirmat Dumitru Nancu, directorul general al Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).


"Normele sunt în prag de avizare. Noi sperăm ca săptămâna viitoare normele să intre în aprobare de ședință de Guvern, iar la 15 august programul va fi operațional. Încercăm să încurajăm noile construcții. Față de fostul program "Prima Casă" am mai mărit plafonul la 70.000 de euro. Trebuie să încurajăm și românii care au un venit mai mare, dar și dezvoltatorii să ofere niște condiții superioare. Dacă un român câștigă mai mult, de ce să nu și dăm posibilitatea să aplice pentru programul "Noua Casă"? Pentru orice locuință construită în ultimii cinci ani și de acum încolo, poți accesa un credit între 70.001 euro până la 140.000 euro, cu un avans mai mare, de 15%", a afirmat miercuri Dumitru Nancu, la întâlnirea COAL-live!, la care au participat antreprenori și reprezentanți ai autorităților, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL).


Fondul Național de garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) informa, recent, că prin programul "Noua Casă" se vor acorda două categorii de credite pentru locuințe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15% și se acordă o garanție de stat de 60%, și de 70.000 de euro, cu un avans de 5% și o garanție de stat de 50%.


Potrivit sursei citate, avansul de 15% și garanția în nume și cont stat de 60% se aplică doar locuințelor noi ce depășesc pragul de 70.000 de euro până la 140.000 euro inclusiv.


Pentru locuințele vechi (recepționate la terminarea lucrărilor de construcție cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condițiile rămân neschimbate.


"Prin programul "Noua Casă" se vor acorda două categorii de credite pentru locuințe noi (prin locuință nouă se înțelege orice locuință, recepționată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum și locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) respectiv : 1) credite de până la 140.000 de euro pentru care se percep un avans de 15% și se acordă o garanție în nume și cont stat în valoare de 60%; 2) și credite de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% și o garanție în nume și cont stat de 50%", se menționa în comunicat.


FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituții financiare în baza unor convenții de lucru.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.375 secunde