Programul „Reclădim România" relansează investițiile din porturile maritime și fluviale

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 03 Iulie 2020 223
Lansarea mult așteptatului „Plan național de investiții și relansare economică” este evenimentul politic și economic cel mai important din prima jumătate a anului 2020.

El marchează trecerea de la politicile economice care stimulau consum la modelul de creștere economică ce are drept fundament: investițiile, digitalizarea, inovarea, transferul tehnologic, creșterea competitivității și a productivității, creșterea capacității companiilor din România de se afirma pe piețele internaționale și creșterea semnificativă a exporturilor.

O altă notă definitorie a programului economic supranumit „Reclădim România" este faptul că Guvernul Orban l-a elaborat împreună cu mediul de afaceri și organizațiile profesionale. De aceea, nu este de mirare faptul că multe dintre măsurile avansate au în vedere asigurarea a cât mai multor lichidități pentru companii.

Pentru susținerea investițiilor din sectorul privat, pe lângă programul IMM Invest au fost gândite și alte instrumente de finanțare, precum: schema de garantare pentru leasingul de echipamente; un întreg sistem de granturi pentru companii, în special pentru IMM-uri, finanțate din fonduri europene; un grant de asigurare a capitalului de lucru, pentru repornirea companiilor de epidemia de COVID-19; granturi de investiții de diferite categorii.

Programul este complex și vizează numeroase sectoare economice și sociale. Unul dintre capitole este dedicat proiectelor de investiții în infrastructura navală, care „au fost puternic neglijate în ultimii 30 de ani”.

Guvernul a programat investiții semnificative, de peste 1,312 miliarde de euro pentru modernizarea și extinderea infrastructurii porturilor maritime, cu accent pe portul maritim Constanța. În același timp, pentru a încuraja transportul de mărfuri pe apă, sunt programate investiții pentru asigurarea condițiilor optime de navigație pe Dunăre, pe tot tronsonul românesc. Investițiile - care se vor ridica la peste 1,8 miliarde de euro - vor viza lucrări de dragaj de exploatare, consolidări și alte investiții pentru asigurarea navigației pe întreaga Dunăre, pe tot timpul anului. De asemenea, sunt programate investiții de circa 1,07 miliarde de euro pentru lucrări de investiții pe căile navigabile, dar și pentru finalizarea Canalului Dunăre – București - Brațul Argeș, proiect strategic, dar abandonat de guvernele anterioare.

În plus, sunt prevăzute investiții cumulate de peste 2,06 miliarde de euro pentru modernizarea, extinderea și dezvoltarea tuturor porturilor fluviale din rețeaua primară și secundară: Giurgiu, Calafat, Corabia, Sulina, Tulcea, Galați, Brăila, Cernavodă, Călărași, Oltenița, Drobeta Turnu Severin, Orșova, Moldova Veche, Mahmudia, Chilia Veche, Isaccea, Măcin-Turcoaia, Hârșova, Fetești, Medgidia, Basarabi, Ovidiu, Luminița, Zimnicea, Turnu Măgurele, Bechet.

5 milioane de euro, alocate pentru dezvoltare

Pentru porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia se prevede efectuarea unui studiu privind dezvoltarea obiectivelor individuale din cadrul acestora. Suma alocată este de 5 milioane de euro.

Extinderea la patru benzi a drumului dintre poarta 7 și joncțiunea cu obiectivul pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră cu drumul care realizează legătura între poarta 9 și poarta 8 spre zona de Nord a portului Constanța are prevăzută o finanțare de 23 milioane de euro.

Pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în portul Constanța vor fi cheltuite alte 23 milioane de euro.

Un alt proiect – în valoare de 11 milioane de euro – are ca obiect extindere la patru benzi a drumului de circulație între poarta 10 bis și poarta 10 a portului Constanța.

Pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare prin preluarea de ape pluviale și stabilizarea zonei adiacente portului Constanța este prevăzută o investiție de 21 milioane de euro.

Alte proiecte vizează:

- Asistență tehnică pentru pregătirea proiectelor din Masterplan pentru infrastructura rutieră și de acces (0,5 milioane de euro);

- Realizarea unei infrastructuri-rețea de tip port-communitysystem, în vederea operaționalizării sistemului de digitalizare (23 milioane de euro);

- Construcția unui cheu de acostare adiacent - canal de legătură între danele 85 – 89 (24 milioane de euro);

- Dezvoltarea insulei artificiale din portul Constanța (70 milioane de euro);

- Dezvoltarea molurilor 3 și 4 din portul Constanța (500 milioane de euro);

- Proiecte de dezvoltare în conformitate cu rezultatele studiului de identificare a obiectivelor individuale (500 milioane de euro);

- Proiecte de dezvoltare în conformitate cu rezultatele studiului

de identificare a obiectivelor individuale din zona Midia a portului Constanța (40 milioane de euro);

- Proiecte de dezvoltare în conformitate cu rezultatele studiului de identificare a obiectivelor individuale din portul Mangalia (40 milioane de euro).

Dar cele mai importante proiecte de investiții ce vin în ajutorul industriei portuare sunt cele prevăzute în program pentru infrastructura rutieră și feroviară. În prezent, portul Constanța este utilizat la jumătate din capacitate și pierde importante fluxuri de mărfuri din două motive: nu are o autostradă de mare viteză, care să îl lege cu granița de vest a țării, iar trenurile de marfă nu pot circula în siguranță și cu o viteză medie mai mare de 30 km, pe teritoriul României, din cauza stării dezastruoase a rețelei feroviare.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei