Portul Constanța găzduiește Silk Road Summit

339
Portul Constanța găzduiește  Silk Road Summit - portul-1507049792.jpg

Articole de la același autor

Joi, 5 octombrie 2017, începând cu ora 9, se defășoară evenimentul Silk Road Summit, organizat în premieră în România, în portul Constanța, de către Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, Organizația Patronală Constanța Port Business Association și Asociația Drumul Mătăsii din România. Reuniunea se desfășoară în perioada 5 - 6 octombrie 2017, la Terminalul de pasageri al Portului Constanța.

Evenimentul va fi deschis de ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc. În cadrul lui va avea loc semnarea Protocolului de Cooperare dintre portul Baku (Azerbaidjan) și portul Constanța.

Oficialități din statele "Drumului mătăsii", reprezentanți ai ambasadelor, oameni de afaceri și comunitatea portuară din portul Constanța se vor reuni pentru a dezbate tematica "Drumului mătăsii" și pentru a stabili noi relații de cooperare în domeniul transportului și schimbului de mărfuri pe această rută.

Vor fi prezenți consilieri ai primului ministru, europarlamentari, parlamentari din comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, oficiali ai Guvernului, ai Ministerului Transporturilor, ai Consiliului Concurenței, delegați ai porturilor partenere portului Constanța, asociații profesionale ale transportatorilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 02 Octombrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.4333 secunde