Portuarii sunt furioși că sunt băgați în aceeași grupă de muncă cu frizerii

569

Articole de la același autor

• Parlamentarii care și-au făcut pensii speciale le-au tăiat drepturile lucrătorilor portuari


Iadul s-a declanșat pe platoul din fața Prefecturii Constanța. Trei muncitori îndârjiți bat, în disperare, în două butoaie dogite, în ritmuri infernale. Alți lucrători fac să răsune fluierele și vuvuzele, de parcă ar sufla în trâmbițele Ierihonului. În spatele lor, ca un cor antic, peste o sută de sindicaliști supărați agită bannere și pancarte. De dragul ordinii constituționale, un pluton de jandarmi suportă cu stoicism avalanșa decibelilor. 


Federația Sindicală "Trans Conex", orga-nizație reprezentativă din industria portuară, a declanșat lupta pentru recunoașterea condițiilor de muncă speciale în care își desfășoară activitatea lucrătorii portuari. La mitingul de ieri, 25 februarie 2016, au participat reprezentanți ai sindicatelor din mai multe unități portuare din Constanța, Tulcea și Giurgiu, din cadrul Uniunii Sindicale Teritoriale Constanța a CNS "Cartel Alfa".


Deschizând mitingul, Ion Caraignat, pre-ședintele filialei "Cartel Alfa", a amintit că bătălia pentru condițiile de muncă speciale a început încă din 2003, când lucrătorii mai multor unități din Constanța au ieșit în stradă pentru că li s-a luat grupa de muncă. De-abia în 2006 le-a fost redată, pentru a o pierde din nou, în decembrie 2015. "Condițiile speciale și drepturile corespunzătoare li s-au luat lucrătorilor portuari, deși condițiile de muncă sunt la fel ca și în 1990" - a declarat Caraignat. 


La rândul său, Silviu Stanciu, președintele Federației Sindicale "Trans Conex", a afirmat: "Sunt lucrător portuar ca și voi. Lucrez de 20 de ani în portul Constanța. Cunosc bine condițiile de muncă. Sunt speciale, nicidecum normale. Își poate închipui cineva că un muncitor, la 65 de ani, poate urca la 35 de metri înălțime, pe scara macaralei sau poate coborî în cala navei? Avem mulți colegi printre noi, care la 40 de ani au fost operați la coloană. S-au îmbolnăvit din cauza condițiilor de muncă. La vârsta de peste 55 de ani, muncitorii vor avea probleme să obțină avizul medical și psihologic. În baza prevederilor Codului muncii, cei ce nu-l obțin vor fi concediați și vor rămâne pe drumuri. Aceasta este consecința faptului că lucrătorii portuari au fost băgați în aceeași grupă de muncă cu frizerii." 


Stanciu a explicat că, în urma modificării Legii 263/2010, lucrătorii din zece unități portuare au pierdut, în luna decembrie 2015, încadrarea în condițiile speciale, fapt ce a dus la majorarea vârstei de ieșire la pensie la 65 de ani. Totodată, aceștia nu mai primesc sporul de condiții speciale de 25%, norma de hrană și cel puțin cinci zile de concediu de odihnă suplimentar.


Liderul Federației "Trans Conex" a atras atenția că aceiași parlamentari care au modi-ficat Legea 263/2010, luându-le portuarilor drepturile cuvenite pentru condițiile grele în care muncesc, și-au aprobat pensii speciale, care vor fi plătite din banii muncitorilor. Afirmația lui a stârnit un val de huiduieli și fluierături la adresa pleșcarilor din Parlamentul României. 


Protestatarii au solicitat Ministerului Muncii să organizeze o comisie mixtă, din care să facă parte și reprezentanții sindicatelor și patronatelor, care să se deplaseze în portul Constanța pentru a constata condițiile reale de muncă ale lucrătorilor care au beneficiat până de curând de grupa specială. 


O delegație a protestatarilor a fost primită de Constantin Ion, prefectul județului Constanța. Ion Caraignat și Silviu Stanciu i-au prezentat revendicările portuarilor și au solicitat intervenția prefectului la Ministerul Muncii.


"Voi comunica problemele ridicate de dumneavoastră Ministerului Muncii. Mă voi îngriji să avem o întâlnire pe această temă săptămâna viitoare, la Ministerul Muncii sau la Ministerul Dialogului Social. Vă asigur de sprijinul meu. Ne vom deplasa împreună la București" - a promis prefectul. 


Liderii sindicali au precizat că acțiunile de protest vor continua, dacă portuarii nu vor redobândi grupa de muncă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Februarie 2016
Stire din Economie : Alarmă în porturile de la Marea Neagră
Pagina a fost generata in 2.7192 secunde