Platforma dedicată prevenirii risipei alimentare

216
Platforma dedicată prevenirii risipei alimentare - platformarisipaalimente-1519657682.jpg

Articole de la același autor

În cadrul politicii de promovare a economiei circulare, Comisia Europeană întreprinde, printre altele, acțiuni de prevenire și combatere a risipei alimentare. Întrucât risipa alimentară este o problemă cu implicații la nivel social, economic, ecologic și politic, prevenirea ei a fost identificată ca un domeniu prioritar în UE.


Comisia a instituit platforma dedicată prevenirii deșeurilor alimentare, scopul ei vizând sprijinirea tuturor actorilor implicați în cadrul lanțului alimentar, prin definirea măsurilor necesare de evitare a risipei alimentelor, prin schimbul de bune practici și evaluarea progreselor înregistrate în timp.


Prin intermediul pachetului de economie circulară, Comisia își propune modificarea și completarea legislației privind deșeurile (modificarea Directivei de mediu UE 98/2008), prin introducerea noțiunii de deșeuri alimentare. Platforma se bazează pe activitatea grupurilor de experți și este stabilită de Uniunea Europeană. Aceasta poate oferi consiliere cu privire la acțiunile de prevenire a risipei și reducerea deșeurilor alimentare, cât și facilitarea schimbului de bune practici.


În scopul elaborării unui ghid voluntar, Comisia Europeană a lansat un draft de materiale privind monitorizarea risipei de alimente la nivelul UE și a invitat statele membre să transmită punctele de vedere referitoare la acest document. În vederea formulării unui punct de vedere național, Ministerul Agriculturii invită cetățenii, organizațiile și autoritățile publice să își aducă contribuția la acest ghid. Acesta poate fi consultat, pentru moment, numai în limba engleză, la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/food/safety/food_waste/good_practices_en.


Ministerul așteaptă propunerile până la data de 2 martie 2018, pe adresa de e-mail [email protected]


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Aprilie 2017
Stire din Social : Chimicalele de pe masa de Paște
Miercuri, 14 Decembrie 2016
Stire din Social : Etichetele alimentelor vor fi modificate
Pagina a fost generata in 0.7597 secunde