Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Piața românească de capital este în creștere

Ştire online publicată Miercuri, 24 Aprilie 2019
de Ion TIȚA-CĂLIN

Piața de capital din România a crescut cu 9% în primele trei luni din acest an, timp în care indicele BET, care include cele mai tranzacționate 16 companii cu excepția SIF-urilor, a depășit 8.000 de puncte. România a ajuns astfel să ocupe locul al 13-lea în Uniunea Europeană, în funcție de ritmul de creștere înregistrat de indicii principali ai burselor europene.

Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București, a declarat: „Bursa a revenit pe creștere în primul trimestru, însă pe volume modeste de tranzacționare comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. O participare mult mai ridicată a populației la piața de capital trebuie să fie o prioritate a BVB și a întregii comunități financiare, pentru a schimba semnificativ premisele de dezvoltare viitoare a pieței locale de capital”.

La rândul său, Lucian Anghel, președinte BVB, a spus: „Primul trimestru a fost caracterizat de o amplă volatilitate într-o piață care a trecut de la minus la plus, iar investitorii au beneficiat de clarificări legislative, continuarea unei activități economice intense și randamente generoase ale dividendelor, care au fost de circa 9% anul trecut pentru principalele companii listate, fiind printre cele mai mari din lume”.

La finalul primului trimestru, valoarea de piață a companiilor românești a fost de 19,3 miliarde euro, comparativ cu 18,1 miliarde euro la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă un avans de 6,6%. Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a depășit 33,3 de miliarde de euro în ultima ședință de tranzacționare din martie 2019, comparativ cu 30,6 miliarde euro la final de 2018, în creștere cu 8,8%.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Economie
În data de 26 iunie 2019, la ora 16,10 în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Banca Transilvania. Se ...
Knud E. Hansen - o companie specializată în proiectarea navală, înființată în 1937 – a făcut cunoscut ultimul său design: un vas de croazieră cu lungimea de 110 m, a ...
Euro este în defensivă în lupta cu leul. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 26 iunie 2019, euro a cedat 0,0006 lei, variația fiind de ...
Forfota a început în portul Constanța imediat ce s-a luminat de ziuă. Din terminalul Romned, de lângă digul de nord și hăt departe, la Agigea, la Silotrans și ...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța aduce la cunoștința contribuabililor persoane fizice că, potrivit prevederilor Ordonanței ...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început să elibereze adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică ...
Astăzi, 26 iunie, între orele 10 și 12, la sediul companiei North Star Shipping din portul Constanța, va avea loc o grevă de avertisment. Acțiunea de protest este ...
Ziua Navigatorilor a fost marcată, pe 25 iunie 2019, la SeamanŽs Club Constanța, printr-o festivitate organizată de Sindicatul Liber al Navigatorilor, Fundația PMP ...
Conform unui proiect de ordin al ministrului de Finanțe, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019 se aplică operatorilor economici care în exercițiul financiar ...
România exportă mai mult în țările din Vestul Europei decât în Est Cea mai mare parte a exporturilor românești se îndreaptă către Franța, Germania, Italia ...
„New Journey” - prima navă inteligentă de mare capacitate pentru transportul mărfurilor lichide brute, având o capacitate de încărcare de 308.000 de tone - a fost ...
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat astăzi, 25 iunie, la cea de-a șasea ediție a Forumului de ...
În 2010, la conferința de la Manila, Organizația Maritimă Internațională (IMO) a instituit Ziua Navigatorilor. Aceasta este sărbătorită, în fiecare an, pe 25 ...
Agenția de rating japoneză JCRA a reconfirmat rating-ul de țară acordat României (BBB/BBB+), pentru datoria pe termen lung în valută, respectiv în monedă locală, cu ...
Euro este în defensivă în lupta cu leul. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 24 iunie 2019, euro a cedat 0,0010 lei, variația fiind de ...
Dacă vreți să aflați ce se înțelege prin reforma fiscală românească, vă sfătuiesc să nu căutați definiția în dicționare. Cercetătorii din domeniul ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care First Bank SA a preluat Leumi Bank România SA, prin achiziționarea a 99,9235% din capitalul social al ...
Motorina produsă la rafinăria Petromidia va alimenta locomotivele CFR Călători, în următoarele 4 luni. Potrivit datelor oficiale publicate în Sistemul Electronic de Achiziții ...
„Federația <Solidaritatea Sanitară> constată cu tristețe că atitudinea Ministrului Muncii intră în totală contradicție cu cele stabilite în cadrul ...
Sistemul informatic al statului român este înapoiat. Bazele de date ale instituțiilor publice nu comunică între ele. Drept urmare, schimbul de date între instituții se ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva