Ovidiu Cupșa a fost reales vicepreședinte al EDINNA

266
Ovidiu Cupșa a fost reales vicepreședinte al EDINNA - ovidiucupsa-1526403826.jpg

Articole de la același autor

În perioada 15 - 16 mai 2018, la Harlingen, Olanda, se desfășoară cea de-a 12-a adunare generală a Asociației EDINNA - Education in Inland Navigation.


În cadrul întâlnirii, directorul general al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa - ambasador maritim IMO, a fost reales pentru încă un mandat în funcția de vicepreședinte al asociației, se arată într-un comunicat de presă


Agenda întrunirii are ca punct major de interes Directiva europeană 2017/2397 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare. Aceasta a fost adoptată de Parlamentul European în noiembrie 2017, iar în luna ianuarie 2022 are termen de transpunere în legislația națională a statelor membre UE. Directiva încununează eforturile depuse de Comisia Europeană, Comitetul European pentru standardizarea calificărilor profesionale pe apele interioare din Europa, numeroase organisme internaționale și instituții de resort incluzând și CERONAV. 


CERONAV a participat activ de la începutul acestui amplu proces de armonizare a standardelor de pregătire profesională în calitatea sa de membru fondator al Asociației EDINNA, continuând eforturile depuse în această direcție în proiectele europene NELI și HINT (conduse de Ceronav) și în cadrul lucrărilor Comitetului CESNI / QP pentru elaborarea standardelor de competențe.


Proiectul Danube SKILLS derulat pe Programul Transnațional Dunărea va aduce o contribuție importantă la implementarea Directivei Europene prin elaborarea de instrumente și strategii în sprijinul transpunerii acesteia în legislația națională și acreditării instituțiilor de pregătire profesională din cele opt țări care participă în acest proiect.


"În calitate de vicepreședinte EDINNA, doresc să contribui în mod eficient la armonizarea și dezvoltarea sistemului educațional și de formare profesională din acest sector și să susțin EDINNA să-și atingă obiectivele finale. Sunt încrezător că poziția mea de ambasador maritim IMO, expertiza mea personală câștigată în cadrul unor proiecte transnaționale anterioare conduse de CERONAV, precum și contribuția mea la activitățile proiectului Danube SKILLS, îmi vor fi utile în îndeplinirea responsabilităților față de membrii EDINNA în ceea ce privește punerea în aplicare a noii directive europene 2017/2397 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare", a declarat directorul general al CERONAV.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4289 secunde