Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Narcis Neaga, directorul CNAIR, și-a dat demisia

Ştire online publicată Marţi, 09 Iulie 2019

Directorul general al Companiei Naționale de Drumuri (CNAIR SA), Narcis Neaga, a anunțat marți că demisionează din funcție, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Transporturilor Răzvan Cuc demiterea sa.

„Am decis să renunț la funcție! Având în vedere importanța dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei romanești și faptul că pentru a reuși să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună-credință și de colaborarea necondiționată a tuturor factorilor de decizie din România, precum și în urma unei discuții pe care am avut-o cu Președintele Consiliului de Administrație, Costin Mihalache, am decis să renunț la funcția de Director General al CNAIR S.A”, a anunțat Narcis Neaga.

„În opinia mea acesta este și sensul mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect”, adaugă oficialul.

Premierul Viorica Dăncilă, a explicat, la începutul ședinței de Guvern de marți, de ce a cerut demiterea șefului interimar al CNAIR, Narcis Neaga. Potrivit premierului, conducerea companiei și-a asumat termene nerealiste și a dezinformat cu privire la stadiul proiectelor.

 
Viorica Dăncilă ceruse încă de luni ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Este pentru a treia oară când șefa executivului cere demiterea șefului CNAIR, Narcis Neaga. După ce a analizat activitatea instituției, Viorica Dăncilă vorbește despre raportări false și management defectuos.

În finalul comunicatului transmis, Narcis Neaga subliniază însă realizările pe care le-a avut în această funcție și promite să sprijine în continuare proiectele de infrastructură, indiferent de funcția pe care o va ocupa în viitor: „Bineînțeles că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziția socială sau de funcția pe care o voi ocupa în viitor. Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu am facut tot ce mi-a stat în putință pentru a debloca proiectele de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare, astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă așa cum este normal să existe într-o țară europeană. Așa am reușit să lansez împreună cu ceilalți colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro care în mod sigur vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară unei economii europene. Sper ca și cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înțeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcție”.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Economie
Industria turismului românesc deținea, la data de 31 iulie 2019, un număr de 8.402 structuri de cazare cu 356.600 de locuri. Din total, 1.625 erau hoteluri (199.900 locuri) ...
Până la data de 20 octombrie 2019, un număr de 389.546 fermieri și-au primit banii în avans pentru anul 2019. Potrivit Agenției de Plăți și ...
Începând cu data de 28 octombrie 2019, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în ...
Lupta împotriva poluării mărilor și oceanelor cu deșeuri din plastic ia avânt. India este prima țară din lume care a interzis prezența materialelor plastice la ...
OMV Petrom și organizația neguvernamentală CivicNet au lansat, ieri, platforma digitală Meserii.ro. Aplicația prezintă harta interactivă a învățământului ...
Piața creditelor bancare stă în amorțire de aproape un an, din cauza politicii economice a Guvernului Dăncilă. Măsurile fiscal-bugetare adoptate prin OUG 114 din ...
Clasamentul mărfurilor derulate în porturile Constanța, Midia și Mangalia, în perioada ianuarie - septembrie 2019, a fost următorul (în paranteză sunt creșterile ...
Comisia Europeană a aprobat plata sumei de 14,35 milioane euro, sub formă de sprijin bugetar, pentru a contribui la realizarea reformelor atât de necesare care sunt continuate de ...
În cel de al treilea trimestru al anului 2019, un număr de 122 de nave din flota mondială au fost trimise la dezmembrare. 73 dintre ele au ajuns în șantierele de scrap de pe ...
Olanda ocupă, din nou, primul loc în Europa în privința calității infrastructurii de transport, arată recentul raport al Forumului Economic Mondial privind ...
Porturile maritime românești au mult de lucru în această toamnă. Luni, 21 octombrie 2019, în danele de la Constanța, Midia și Mangalia se aflau la operare 33 de ...
În primele nouă luni ale anului 2019, în zona de coastă a Asiei s-au înregistrat 54 de incidente de piraterie și jaf armat împotriva navelor, față de 64 de incidente în ...
Cât cheltuiește România pentru protecția mediului? În anul 2018, la nivel național, costurile totale au fost de aproximativ 14,7 miliarde lei sau 1,6% din PIB, a ...
Volumul lucrărilor de construcții noi din șantierele navale chineze și-a menținut creșterea în perioada ianuarie - august 2019. În schimb, comenzile noi ...
Pe data de 18 octombrie 2019, în șantierul naval din Nikolayev, Ucraina, a avut loc operațiunea de andocare a cargoul de mărfuri generale „Louis” (sub ...
Fiscul face concurență hipermarket-urilor, agențiilor imobiliare și târgurilor auto. În galantarele lui găsești ce vrei și ce nu vrei, la preț de ...
Pe data de 18 octombrie 2019, în șantierul naval din Nikolayev, Ucraina, a avut loc operațiunea de andocare a cargoul de mărfuri generale „Louis” (sub ...
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată decizia de înregistrare în „Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice ...
sambata, 19 octombrie Pulsul economiei
În perioada ianuarie - august 2019, contul curent al balanței de plăți a României înregistrat un deficit de 7,08 miliarde de euro, mai mare cu 15,99%, respectiv 976 ...
Bulk carrier-ul Hua Sheng Hai” a intrat în coliziune cu traulerul francez „Kirrixki” în largul coastei Kerry, din sud-vestul Irlandei. Incidentul a avut loc pe ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Auto Tehnologie Arhiva