Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Măsuri de reducere a riscurilor în sistemul bancar european

Ştire online publicată Luni, 18 Februarie 2019
de Ion TIȚA-CĂLIN

Ambasadorii la UE au aprobat un acord la care președinția română și Parlamentul au ajuns cu privire la o serie de norme revizuite ce urmăresc reducerea riscurilor în sectorul bancar din UE. 

„Măsurile de reducere a riscurilor convenite dau asigurări că sectorul bancar dispune de capital suficient pentru a acorda împrumuturi persoanelor fizice și juridice în condiții de siguranță. Totodată, cetățenii sunt protejați împotriva eventualelor dificultăți cu care s-ar putea confrunta băncile”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor din România. 

Pachetul convenit cuprinde două regulamente și două directive, referitoare la: cerințele de capital impuse băncilor; redresarea și rezoluția băncilor aflate în dificultate. Decizia încheie un proces de negociere început în noiembrie 2016. 

Pachetul de reducere a riscurilor vizează punerea în aplicare a reformelor convenite la nivel internațional în urma crizei financiare din 2007 - 2008, în vederea consolidării sectorului bancar și a asigurării stabilității financiare. Pachetul consolidează cerințele de capital impuse băncilor în vederea reducerii stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, incluzând stabilirea de norme sensibile la risc pentru tranzacțiile cu titluri de valoare și instrumente derivate. În plus, pachetul bancar conține măsuri pentru a îmbunătăți capacitatea de creditare a băncilor și pentru a facilita un rol mai important al băncilor pe piețele de capital. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Agenția de rating Fitch reconfirmă atât calificativul recomandat investițiilor aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung ...
Uniunea Salvați România va solicita, în prima săptămână a sesiunii parlamentare, ca ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, să vină în fața Parlamentului pentru a explica ...
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a prezentat, ieri, la Bruxelles, în cadrul Comisiei pentru Afaceri Economice și Monetare (ECON) a Parlamentului European ...
Alte ştiri din sectiunea Economie
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat, sâmbătă, că în aproape 12 ore de la lansarea Programului Rabla 2019 pentru electrocansnice a fost deja epuizat ...
Începând cu data de 1 septembrie 2020, pe drumurile europene vor începe să circule camioanele cu cabine rotunjite. Consiliul Uniunii Europene a aprobat la mijlocul acestei ...
Zi frumoasă de mai. Soarele aruncă săgeți de aur în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar câțiva nori defilează pe albastrul cerului. Nerăbdători ...
Începând cu data de 30 mai 2019, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în ...
Numărul firmelor radiate a atins după primele patru luni nivelul record al ultimilor 10 ani.Mediul economic din țară devine tot mai dur pentru companii. Numărul firmelor radiate a ...
Două nave fluviale de croazieră, „Treasures” și „River Adagio”, au acostat, ieri, în terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava ...
Instituția dialogului social este una din piesele de bază ale mecanismului democrației. Fără ea, evoluția socială și economică riscă să se desfășoare ...
Cu ocazia aniversării celor 35 de ani de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, kaiaciștii de la Asociația Club Sportiv Nautic Mila 80 Galați și Imbold ...
Astăzi, începând cu ora 10, la sediul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, vor avea loc festivitățile dedicate împlinirii a 35 de ani de la ...
Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a lansat oficial. Potrivit noului ghid, publicat de Ministerul Mediului, programul cuprinde acum mai multe tipuri de electrocasnice, față ...
Vizita Papei Francisc în România va fi marcată de Banca Națională printr-o emisie numismatică.BNR pune în circulație monede din aur și alamă pentru colecționare, dar și ...
Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) au încheiat un ...
Ultimul raport al Eurofound (Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă) arată că viața și munca s-au schimbat în ...
Banca Națională a României a pus în dezbatere publică proiectul Regulamentului privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului ...
Epoca articolelor din plastic începe să apună. După ce ne-au invadat viața și mediul, după ce ne-au schimbat stilul de viață, determinându-ne să depindem de ele ...
În anul 2018, prețurile energetice pentru gospodăriile populației din Uniunea Europeană au crescut cu 3,5% la electricitate și cu 5,7% la gaze, comparativ cu anul ...
La evenimentul „Insurance Market Trends” din cadrul FIAR (Forumul Internațional Asigurări - Reasigurări) organizat de către Media Xprimm, vicepreședintele ...
Pe data de 31 mai 2019, la Odessa, va avea loc Forumul porturilor ucrainene. În cadrul evenimentului, vor fi prezenți investitorii și reprezentanții oamenilor de ...
Compania logistică Arkas Holding, din Turcia, va lansa, în 2020, proiectul Railport. Este vorba de construcția unui terminal intermodal pentru transportul mărfurilor ...
Clasamentul mărfurilor derulate în porturile Constanța, Midia și Mangalia, în perioada ianuarie - aprilie 2019, a fost următorul (în paranteză sunt creșterile ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Arhiva