Marinăria rămâne o meserie atractivă, în ciuda numeroaselor piedici

492
Marinăria rămâne o meserie atractivă, în ciuda numeroaselor piedici - marinariaramaneomeserieatraactiv-1502466070.jpg

Articole de la același autor

Sindicatul Liber al Navigatorilor a introdus Ziua Marinei Române în contractele colective de muncă încă din 1998, înainte ca Sărbătoarea Sfintei Maria să devină zi națională.


În prezent, ea este cuprinsă în contractele colective de muncă negociate de SLN, de pe numeroase nave străine. În baza acestei prevederi, navigatorii români beneficiază de o zi liberă plătită, care se adaugă la concediul de odihnă. 


Cum este marcată această sărbătoare de către cei aflați pe mările și oceanele lumii? 


"Pe vremea când aveam o flotă națională, Ziua Marinei Române era marcată într-un mod festiv la bordul tuturor navelor. Astăzi, navigatorii români muncesc la companii străine, în echipaje internaționale. Dar acolo unde comandanții sunt români și mai au câțiva conaționali alături de ei, se organizează o masă festivă, prilej pentru a aduce la cunoștința întregului echipaj semnificația acestei sărbători naționale. Marinarii aflați acasă se pot bucura, alături de familiile lor, de festivitățile organizate în portul Tomis, de jocurile marinărești, unde și Sindicatului Liber al Navigatorilor este organizator", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Adrian Mihălcioiu, liderul sindicatului. 


Conform estimărilor conducerii SLN, între 14.000 și 15.000 de ofițeri și nebrevetați români reușesc să prindă un contract de îmbarcare pe an. La aceștia se adugă alți 5.000 până la 6.000 de navigatori din rândul personalului auxiliar, de pe navele de croazieră. 


"Trebuie menționat faptul că navigatorii români nu sunt angajați cu contracte de muncă permanente, viața și cariera lor fiind marcată de incertitudine. Astăzi, marinarii pot prinde un contract de 4 - 6 luni, pentru ca următorul angajament să apară abia peste un an sau chiar doi. Piața forței de muncă din shipping este puternic concurențială", relatează Mihălcioiu.
 
Ziua Marinei Române este un bun prilej pentru a le reaminti navigatorilor importanța solidarității de breaslă. "Colegii noștri trebuie să conștientizeze faptul că sunt foarte multe de făcut pentru marinari și că nimeni nu îi va ajuta, dacă ei nu se implică. Trebuie să fie activi, să aibă reacție la demersurile întreprinse de SLN și de Federația Internațională a Transportatorilor, în sprijinul lor", afirmă liderul SLN.


Situația internațională este destul de vitregă cu marinarii români. Criza din shipping-ul internațional declanșată la finele anului 2008 este departe de a se fi încheiat. Peste ea s-a suprapus criza prețurilor petroliere, care a dus la prăbușirea industriei și flotei off-shore. Piața se confruntă cu numeroase fenomene negative: excedent de capacități de transport, falimentul unui număr mare de companii, creșterea numărului de nave abandonate și de echipaje neplătite cu lunile, dispariția unui număr mare de locuri de muncă pe mare și ascuțirea competiției dintre marinarii de diferite naționalități. 


Contextul național este de-a dreptul nefericit. "Legislația din România este marcată de instabilitate. Se manifestă o rezistență la adoptarea convențiilor internaționale și aplicarea lor corectă în legislația națională, iar exemplul celorlalte țări europene privind tratamentul acordat navigatorilor nu este urmat. Cred că, din acest punct de vedere, viitorul marinăriei românești nu arată prea bine", apreciază liderul SLN.


Generațiile de navigatori de dinainte de 1990 și-au făcut datoria, spune Mihălcioiu. Profesionalismul lor a fost recunoscut în flotele străine. Datorită lor, piețele internaționale s-au deschis pentru generațiile următoare. Pentru promoțiile de marinari ce au urmat, situația s-a schimbat în mare măsură. Au crescut cerințele, a crescut competiția. 


Astăzi, românii concurează cu navigatori tot atât de bine pregătiți din Rusia, Ucraina. Sunt în competiție nu doar cu marinarii europeni, ci și cu cei asiatici, mai ieftini, în condițiile în care cadrul normativ european și cel național permit dumping-ul social.
"Legislația ar trebui să-i trateze nediscriminatoriu, din punct de vedere salarial și fiscal, pe toți navigatorii care intră în spațiul european, indiferent de țara din care provin. În comisia de dialog social din sectorul maritim, de pe lângă Comisia Europeană, din care face parte și SLN, în calitate de reprezentant al României, se discută aceste lucruri. UE trebuie să impună un standard maritim corect, nediscriminatoriu", afirmă liderul SLN.


În ciuda numeroaselor piedici și greutăți întâmpinate de navigatori, marinăria rămâne o meserie atractivă, cea mai bună dovadă fiind numărul mare de tineri înscriși, an de an, la cursurile învățământului superior marinăresc. 


Din păcate, accesul absolvenților pe mare continuă să fie frânat de lipsa acută a locurilor de practică pe nave. "Problema nu este ușor de rezolvat - spune Adrian Mihălcioiu. Se știe că sindicatul a propus programul "Cadetul român", care nu a fost îmbrățișat de toată lumea. Noi am rămas fideli acestui proiect și ne vom strădui să-l ducem la capăt, chiar și pe cont propriu. Vom demonstra că este viabil."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3645 secunde