Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții e neconstituțională

313
Legea de înființare  a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții  e neconstituțională - legeadeinfiintareafonduluisuvera-1531924286.jpg

Articole de la același autor

Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții a fost declarată neconstituțională, a anunțat Valer Dorneanu - președintele Curții Constituționale a României. În ședința de miercuri, 18 iulie 2018, judecătorii au analizat sesizările formulate de președintele Klaus Iohannis, de PNL, USR și PMP. Ei au apreciat că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții nu trebuia înființat printr-o lege, ci printr-o hotărâre de guvern.

Pe lista Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții se află companiile: Electrica, Delgaz Grid SA, E.ON Energie România, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România, Antibiotice SA, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, Loteria Română, IAR SA, Oil Terminal, Cuprumin, Unifarm, SN Apelor Minerale, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, CN Aeroporturi București, Nuclearelectrica, Imprimeria Națională, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Conpet, Complexul Energetic Oltenia, CFR, Societatea Națională de Radiocomunicații, Poșta Română, Aeroportul Traian Vuia Timișoara, Uzina Termoelectrică Midia, Telecomunicații CFR, Societatea de Tratament Balnear Recuperare a Capacității de Muncă TBRCM SA, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA și Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale.

În cazul companiilor care administrează porturile maritime, fluvial și canalele navigabile, decizia Curții Constituționale a României dă naștere unei alte probleme. Se știe că funcționarea acestora este reglementată printr-un act normativ special: Legea nr. 235 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea OG nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare. Includerea acestor companii într-o entitate înființată prin hotărâre de guvern, care să reglementeze, totodată, modul lor de funcționare, ar putea să contravină respectivei legi. În acest caz, respectiva hotărâre de guvern ar putea fi declarată, la rândul ei, neconstituțională. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2474 secunde