Investigație fără precedent în sectorul financiar-bancar

137
Investigație fără precedent în sectorul financiar-bancar - investigatiefarqaprecedent-1513004479.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a 25 bănci, instituții financiare nonbancare (IFN), societăți de leasing, asociații profesionale și patronale din domeniul serviciilor

Financiare, se arată într-un comunicat de presă. Aceasta este una dintre cele mai ample acțiuni ale instituției.

Inspecțiile s-au derulat în cadrul a două investigații declanșate de autoritatea de concurență pe piațele serviciilor de leasing operațional, leasing financiar și creditului de consum, din România.

S-au efectuat inspecții simultane la Bancpost SA, Unicredit Bank SA, Raiffeisen Bank SA, Banca Comercială Română SA, BCR Leasing IFN SA, BRD Sogelease IFN SA, Raiffeisen Leasing IFN SA,

Unicredit Leasing Corporation IFN SA, Viva Credit IFN SA, ALD Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Leaseplan Romania S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management

S.R.L., Finmedia S.R.L., Asociația Societăților de Leasing Operațional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Federația Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului și al Creditului din România și Patronatul Creditului IFN.

Una dintre investigații vizează posibile schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piața leasingului financiar și a creditului de consum. Părțile

investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Patronatul Leasingului și al Creditului din România (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) și toate companiile membre ale acestor organizații, și Diplomat Consult SRL.

"Monitorizăm permanent această piață și pregătim declanșarea investigației de mai mult timp, iar un rol important l-au avut informațiile furnizate în luna august de una dintre părțile

investigate, care a aplicat la programul de clemență", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Cea de-a doua investigație se referă, de asemenea, la o posibilă coordonare a politicilor comerciale prin fixarea prețului și/sau o împărțire de piață realizată printr-un schimb de informații sensibile

între companii concurente active pe piața leasingului operațional și a serviciilor conexe acestora din România.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurențiale analizate. Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor. Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor, se spune în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 12 Decembrie 2017
Stire din Economie : Inflația a crescut la 3,2%
Marţi, 12 Decembrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.0828 secunde