Institutul Național de Statistică: Peste 6,6 milioane de turiști străini au intrat în România, în primele nouă luni

178
Institutul Național de Statistică: Peste 6,6 milioane de turiști străini au intrat în România, în primele nouă luni - costinestituristitineretplaja108-1351848996.jpg
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 6,26 milioane, în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 5,8% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii anunțate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).

Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (94%), iar din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 57,7% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele UE cele mai multe sosiri au fost înregistrat din Ungaria (32,3%), Bulgaria (19,7%), Germania (9,5%), Italia (7,2%) și Polonia (7,1%).

În ceea ce privește sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele nouă luni din 2012, acestea au însumat peste 6 milioane, în creștere cu 10,4% față de cele din perioada similară din 2011.

Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012, circa 78,5 % din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 21,5% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011.

Potrivit INS, sosirile în hoteluri dețin în perioada menționată o pondere de 75,3% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în creștere cu 8,8% față de aceeași perioadă din 2011.

De asemenea, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012 au însumat 15,2 milioane, în creștere cu 7,8 % față de cele din perioada similară a anului trecut. Înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în perioada menționată 83% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 17%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012 a fost de 26,7% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 32,9%.

Potrivit datelor INS, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele nouă luni de 8,727 milioane, în creștere cu 1,7%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,7% din numărul total de plecări.

În luna septembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, au înregistrat o creștere cu 5,5%, respectiv cu 2,9%. Comparativ cu luna septembrie 2011, s-au înregistrat creșteri la punctele de frontieră atât la sosirile vizitatorilor străini (+6,6 %) cât și la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (+7,2%).

Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2012 au însumat 726.200, în creștere cu 5,5% față de cele din luna septembrie 2011. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 2012 circa 76% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 24% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna septembrie 2011.

Sosirile în hoteluri dețin în luna septembrie 2012 o pondere de 76,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în creștere cu 3% față de luna septembrie 2011.

Potrivit datelor INS, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2012 au însumat 1,85 milioane, în creștere cu 2,9% față de cele din luna septembrie 2011. Înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 81,6% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 18,4 %.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie 2012 a fost de 27,5% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,6 puncte procentuale față de luna septembrie 2011. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 34,1%.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna septembrie 2012 de 742.400, în creștere cu 6,6% față de luna septembrie 2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (92,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 56,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (32,2%), Bulgaria (20,0%), Germania (9,6%), Italia (7,2%) și Polonia ( 6,5%),

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna septembrie 2012 de 1,089 milioane, în creștere cu 7,2% comparativ cu luna septembrie 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,8% din numărul total de plecări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Octombrie 2012
Stire din Social : INS/ Câți români se mai căsătoresc
Vineri, 05 Octombrie 2012
Stire din Social : INS/ Au scăzut salariile românilor
Pagina a fost generata in 0.326 secunde