Inspectorii antifraudă din Constanța au împărțit avertismente pe litoral

310
Inspectorii antifraudă din Constanța au împărțit avertismente pe litoral - inspectoriiantifrauda-1493737022.jpg

Articole de la același autor

În perioada 28 - 30 aprilie 2017, inspectorii antifraudă fiscală au efectuat o amplă acțiune de verificare a agenților economici care desfășoară, pe litoral, activități cu risc fiscal. Aplicarea sancțiunilor pentru faptele contravenționale constatate pe parcursul controalelor operative s-a realizat în consonanță cu spiritul legii prevenției, existând multe situații în care sancțiunile contravenționale aplicate au fost avertismente. 


Astfel, în cadrul acțiunilor derulate, în zilele de sâmbătă și duminică, 29 și 30 aprilie 2017, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Constanța au sancționat cu avertisment peste 45% din faptele contravenționale constatate, în condițiile în care au fost verificați 48 contribuabili și au fost constatate fapte contravenționale pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 129.500 lei. 


La nivel național, inspectorii antifraudă au verificat 256 de contribuabili la care au constatat fapte contravenționale pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 1.196.400 lei și au dispus confiscarea de sume nejustificate și bunuri fără proveniență legală în valoare de 70.196 lei. Totodată, în situații care relevau un grad ridicat de neconformare, a fost dispusă suspendarea activității pentru nouă contribuabili: cinci pentru nerespectarea obligației de a emite bonuri fiscale și patru pentru comercializarea de băuturi alcoolice nemarcate. 


Acțiunile de pe litoral au beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție "Vlad Tepeș" a Jandarmeriei Române. ANAF precizează că prin atitudinea și modalitatea de control abordate nu a fost afectată desfășurarea evenimentelor ori clientela. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4025 secunde