Inițiativa legislativă de pensionare prematură a constructorilor de nave s-a poticnit

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 25 Mai 2020 196
l Două comisii de specialitate din Camera Deputaților i-au dat aviz negativ

Proiectul de act normativ care prevede încadrarea lucrătorilor din șantierele navale în categoria condițiilor de muncă speciale, fapt ce le-ar fi dat dreptul să iasă mai devreme la pensie (la vârsta de 53 de ani pentru femei și 55 de ani pentru bărbați), fără a fi penalizați, s-a poticnit. Senatul aprobase inițiativa social-democrată de modificare și completare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și o înaintase Camerei Deputaților spre avizare. Și ce să vezi, acolo s-a rupt filmul.

Fiind informați de Asociația Constructorilor Navali din România (ANCONAV) asupra consecințelor economice, sociale și bugetare grave ale unei asemenea legi, deputații din comisiile de specialitate au analizat proiectul cu mare atenție și responsabilitate. Rând pe rând, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților s-au declarat împotriva inițiativei legislative, dându-i aviz negativ.

Cele două structuri parlamentare au dreptate să respingă proiectul de lege. Dacă acesta ar fi aprobat, multe alte categorii de lucrători din România ar fi defavorizate în raport cu constructorii de nave, neputând fi încadrate la condiții deosebite sau speciale de muncă, fapt ce nu le-ar permite să se pensioneze mai devreme. Pe de altă parte, determinările obiective efectuate de inspectoratele teritoriale de muncă au demonstrat că în șantierele navale românești nu mai există condiții deosebite ori speciale de muncă, de mulți ani.

La aflarea votului negativ al comisiilor Camerei Deputaților, Gelu Stan, directorul executiv al ANCONAV a declarat: „Cred că până la urmă rațiunea a învins!”

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

ieri, ora 19:32

Ultima oră

Titlurile zilei