Industria pâinii din Constanța împlinește 133 de ani de la prima sa reglementare

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 02 Iunie 2020 143
Veștile din agricultură sunt cât se poate de proaste. Seceta și grindina au distrus numeroase culturi. Recolta de cereale din acest an va fi cu cel puțin 50% mai mică decât în mod obișnuit, iar acest lucru se va reflecta, cu certitudine, și în prețul pâinii.

Nu am de gând să continui pe această temă dureroasă pentru fermieri și populație, deopotrivă. Ce o fi, vom vedea! Ne-om descurca noi, așa cum ne-am descurcat și în 2010 când, tot așa, a fost o mare secetă. Nici atunci și nici în vremurile când pâinea se vindea pe cartelă (pe care unii dintre noi le-am apucat), poporul român n-a murit de foame.

În cele ce urmează vreau să vă vorbesc despre lucruri mai plăcute ochilor, urechilor și spiritului. Dragi cititori, se împlinesc 133 de ani de când, în străvechea cetate a Tomisului, producția și comerțul cu pâine au fost supuse reglementării și controlului autorităților publice.

Primul regulament

La data de 7 septembrie 1887, a fost adoptat primul „regulament pentru fabricarea și vânzarea de pâine în orașul Constanța” (localitatea avea statut de comună urbană, fiind declarată municipiu abia pe 27 septembrie 1925).

Potrivit actului normativ, comerțul cu pâine putea fi exercitat doar de cei autorizați de primărie. În cererea pentru eliberarea „autorizațiunii”, trebuiau precizate: „locul unde are sau dorește a deschide brutărie, ca facilitatea cuptorului, numărul și numele maiștrilor brutari și al tuturor lucrătorilor, naționalitatea și locul de unde sunt. Nimeni nu va fi brutar sau lucrător în brutărie dacă nu este locuitor din Comună sau dacă fiind străin, nu are acte în regulă și autorizațiunea de stabilire în Comună, dată de autoritatea competență, conform legii pentru organizarea Dobrogei.”

La primirea cererii de deschidere a brutăriei, primarul numea o comisie formată dintr-un consilier comunal, arhitectul și medicul comunei, „care, transportându-se la locul indicat, va constata dacă localul întrunește condițiunile de soliditate și de igienă, și dacă brutăria este construită conform regulilor științei și la un loc care nu va vătăma lucrările edilitare ale orașului, va da avizul ei, după care Primarul va da sau refuza autorizațiunea cerută.”

Solicitantul avea obligația să depună, la Primărie, o garanție de 500 de lei. Aceasta era executată în cazul în care brutarul nu respecta prevederile regulamentului. Garanția era păstrată la Casa de Consemnațiuni, iar la restituirea ei, depunătorul primea și „procentele” (dobânda) aferente.



Consiliul Comunal fixa prețul pâinii


Prin regulament se stabileau sortimentele de pâine și norme de calitate: „Brutarii sunt obligați a pune zilnic în consumațiune publică pâine de trei calități: calitatea I sau franzelă, calitatea a doua sau pâine albă și calitatea a III-a pâine neagră. Pâinea va fi bine coaptă și de calitățile făinei arătată în articolul de mai sus, făina va fi cernută. Când se va constata că pâinea pusă în consumațiune va fi crudă sau lipsă de măsură (greutate) faptul se va constata prin proces - verbal de agenții polițienești respectivi care se va înainta locului competent, spre a se inflige contravenientului penalitatea prescrisă de lege. Pâinea crudă se va confisca, acea care nu va avea greutatea care se va vinde cu jumătate de preț sub supravegherea poliției.”

Prețul pâinii era fixat de Consiliul Comunal, din două în două luni sau mai des, dacă era necesar. La stabilirea lui se aveau în vedere prețul făinii de la începutul perioade de două luni, cheltuielile cu producerea pâinii și „folosul ce trebuie să se dea brutarului”.

Încălzirea cuptoarelor era permisă numai cu lemne, fiind interzisă arderea stufului sau a paielor.

Dosare penale pentru refuzul de a cântări pâinea

Cei ce deschideau brutăria se angajau să aibă pâine „suficientă în toate zilele de calitățile prevăzute”. Brutarii aveau obligația să aibă la tarabă o balanță marcată de „verificatorul de măsuri și greutăți” (metrologul de astăzi), astfel încât oricine să poată verifica greutatea pâinii. Cei ce nu aveau balanța respectivă și refuzau să cântărească pâinea pusă în vânzare erau pedepsiți conform Codului Penal. În plus, primăria cumpăra, pe banii brutarului, o balanță, care intra în dotarea prăvăliei.

Nu era permisă deschiderea brutăriilor (tarabelor de vânzare a pâinii) în piețele publice sau pe stradă.

Lucrătorii brutăriilor aveau obligația de a fi „curat și cuviincios îmbrăcați. Brutăriile vor fi totdeauna curate și bine spoite. Toate vasele, rafturile și polițele pe care se pune pâinea destinată consumațiunei publice, asemene vor fi în toate zilele spălate și ținute în bună păstrare.” 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

ieri, ora 17:23

Ultima oră

Titlurile zilei