Începe noul Program "Casa Verde". Românii pot primi 20.000 de lei

235
Începe noul Program

Articole recomandate

Noul Program "Casa Verde", destinat instalării de panouri fotovoltaice, începe luni, 9 septembrie și se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, și producători de energie electrică.


Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Grațiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanțate proiecte pentru circa 33.000 de unități locative.


"Minimul de putere instalată este de 3 Kw și se va putea din acel moment să negocieze și cu societățile de electricitate și vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unități locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alți bani pentru un alt program și lărgirea acestuia și la persoane juridice și instituții publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem și noislucruri pe care alte țări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care dorește să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operațional Regional și de la Administrația Fondului pentru Mediu", a spus oficialul.


Contractul de finanțare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, 26 august 2019, de către președintele Administrației Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, și viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu.


Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operațional Regional (POR) și 120 de milioane de lei, de la AFM.


Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.


Pentru a beneficia de finanțare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului și cerințele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere așa cum se regăsesc în Ghidul de finanțare disponibil pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă programului.


Dosarele de finanțare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalației, diferența urmând să fie suportată de către acesta. 


Sursă: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8309 secunde