Importul de lucrători străini explodează în anul 2019

347
Importul de lucrători străini explodează în anul 2019 - importuldelucratoristrainiexplod-1548979781.jpg

Articole de la același autor

Pentru că lucrătorii săi migrează în valuri spre vestul Europei, România se vede nevoită să importe tot mai multă forță de muncă din Orientul Îndepărtat. Țări ca Nepal, Filipine, Vietnam, Thailanda, China, Sry Lanka și chiar vecina noastră, Turcia, au devenit salvatorii economiei românești.

În ultimii ani, autoritățile au aprobat următoarele contingente de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă din România:

- 5.500 lucrători, din care 3.300 permanenți, în anul 2015;

- 5.500 lucrători, din care 5.500 permanenți, în 2016;

- 5.500 lucrători, din care 3.500 permanenți, în 2017;

- 7.000 lucrători, din care 4.000 permanenți în 2018.

Soluție de criză

În ședința din data de 30 ianuarie 2019, Guvernul Dăncilă a aprobat, pentru acest an, un contingent de aproape trei ori mai mare decât în 2018, respectiv 20.000 de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă din România.

Contingentele de nou-admiși an de an se adaugă la efectivele deja existente. Câți lucrători străini muncesc, în prezent, în România? În august 2018, potrivit Ministerului Muncii, numărul lor depășea 17.000 de persoane.

Decizia Cabinetului Dăncilă răspunde presiunilor exercitate de mediul de afaceri, care se confruntă cu o criză acută și generalizată de mână de lucru. Lipsa lucrătorilor calificați și necalificați se resimte în toate sectoarele de activitate, dar mai ales în construcții, în domeniul serviciilor IT, în agricultură, medicină, industria construcțiilor de nave, turism și comerț, fapt recunoscut până la nivel guvernamental.

Dacă, pe 12 septembrie 2016, Ministerul Muncii înregistra 18.676 de locuri de muncă vacante la nivel național, la o distanță de un an, pe 11 septembrie 2017, a raportat 24.027 de locuri de muncă vacante, iar pe 19 septembrie 2018, un număr de 29.690 locuri de muncă vacante. Într-un interval de doi ani, numărul acestora a crescut cu 58,97%.

Viitorul este dramatic

Situația este, însă, mult mai gravă decât se vede din raportările oficiale, dat fiind faptul că foarte mulți agenți economici nu comunică locurile vacante la oficiilor forțelor de muncă, încercând să se descurce fără ajutorul lor, prin intermediul anunțurilor din ziare și din mediul on-line.

Pe întreprinzătorii români îi așteaptă un viitor dramatic, având în vedere faptul că evoluțiile de pe piața muncii sunt încă departe de apogeu.

"În anul 2019, vom asista la «importul» unui număr mult mai mare de lucrători aduși din afara Uniunii Europene. După îndelungate presiuni ale mediului privat, Guvernul și Parlamentul au înțeles că trebuie ușurat procesul de aducere a lucrătorilor străini", declara, pe 9 ianuarie 2019, într-un interviu acordat ziarului "Cuget Liber", Dănuț Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Și iată că, la foarte scurt timp, Guvernul Dăncilă i-a dat dreptate.

O prognoză prea optimistă

La adâncirea crizei concură un număr foarte mare de factori: scăderea constantă a resursei demografice a României; migrația lucrătorilor români pe piața externă; îndepărtarea sistemului de învățământ de nevoile economiei reale; accentuarea fenomenului parazitismului social; incapacitatea guvernanților români de a găsi soluțiile adecvate.

Numărul persoanelor care nu au muncit niciodată și care n-au de gând să se angajeze este în continuă creștere. 281.000 de români declarau, în anul 2017, că vor să muncească, dar niciunul nu căuta un loc de muncă. Față de anul precedent, numărul lor era mai mare cu 19,5%. 


La sfârșitul lui decembrie 2018, România avea 350.000 de șomeri, care fie nu au calificarea cerută de economie, fie locuiesc în localități situate la mare distanță de locurile de muncă vacante, fie nu vor să se recalifice sau, mai rău, refuză să se angajeze.

Potrivit ultimei prognoze publicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, pentru anul 2019 se prevede că economia va înregistra un număr mediu de salariați de 5,282 milioane de persoane, cu 173.000 de persoane în plus față de anul precedent. În sectorul bugetar, numărul mediu de angajați va crește cu 18.000 de persoane și va ajunge la 960.000 de angajați. Sectorul concurențial va avea un plus de 155.000 de angajați și va totaliza un număr mediu de 4.322 angajați. De unde își va asigura economia cei 173.000 de lucrători în plus, autorii prognozei nu ne spun.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2958 secunde