Iată cum puteți beneficia de anularea obligațiilor de plată accesoriii

196
Iată cum puteți beneficia de anularea obligațiilor de plată accesoriii - iatacumputetibeneficiadeanularea-1570047142.jpg

Articole de la același autor

Debitorii Fiscului își pot exprima intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii, potrivit OG nr. 6/2019, prin depunerea unei notificări conform modelului prevăzut în procedură, a anunțat Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. Notificarea poate fi depusă: la registratura organului fiscal central competent; prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; prin intermediul serviciului Spațiu privat virtual.


Debitorii care pot beneficia de facilități sunt:
- persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion lei;
- persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituțiile publice, care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central de un milion lei sau mai mari.


Obligațiile bugetare administrate de organul fiscal central sunt acele obligații fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligații accesorii aferente acestora, stabilite prin: declarații fiscale; decizii de impunere; decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii; orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Obligațiile bugetare administrate de organul fiscal central sunt considerate inclusiv obligațiile bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central competent în vederea recuperării.


După depunerea notificării, în termen de cini zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia organul fiscal emite și comunică debitorului decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii și certificatul de atestare fiscală.


Anularea obligațiilor de plată accesorii se solicită de către debitori, inclusiv de către cei care au notificat organul fiscal, în baza unei cereri de anulare a accesoriilor, conform modelului prevăzut în procedură, depusă la registratura organului fiscal central competent, comunicată prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau transmisă prin intermediul serviciului Spațiu privat virtual. 


Cererea poate fi depusă după îndeplinirea condițiilor de acordare a anulării, dar nu mai târziu de 16 decembrie 2019, inclusiv. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4411 secunde