Grădina Fiscului este mult mai mare decât cea a Domnului!

260
Grădina Fiscului este mult  mai mare decât  cea a Domnului! - gradinafiscului-1539955874.jpg

Articole de la același autor

Agenția Națională de Administrare Fiscală a descoperit că nunta la români este, în esență, un alt prilej de evaziune fiscală. Prestatorii de servicii și produse pentru cel mai fericit moment din viața unui cuplu - organizatorii de evenimente, restaurantele, cameramanii și fotografii, vânzătorii de flori, cofetarii, bijutierii și mulți alții – sunt potențiali evazioniști. ANAF vrea să-i oblige pe tinerii însurăței să-i pârască pe cei ce nu le-au tăiat factură și bonuri fiscale. Pe viitor cuplurilor li se va cere să declare, pe propria răspundere, numele celor ce le-au prestat servicii la nuntă, cu cât i-au plătit și dacă le-au fost eliberate documente fiscale. Surprinzători în categoria furnizorilor de servicii despre care Fiscul cere informații nu se află și Biserica. E clar că șefii Fiscului nu vor să-l mânie pe Dumnezeu! Vă amintiți că, în 2017, Eugen Teodorovici a propus impozitarea Bisericii. Cel de Sus s-a supărat, a mișcat dintr-o geană și l-a zburat din funcția de consilier al prim-ministrului.

Acțiunea ANAF este terifiantă, fiind pentru prima oară în istoria Fiscului românesc când o categorie de consumatori este obligată să divulge ce servicii și produse a cumpărat cu prilejul unui anumit eveniment, cât a costat-o și dacă furnizorii au fiscalizat plățile respective.

Stimați cititori, acesta este doar începutul. Mâine – poimâine, toți românii ar putea să fie obligați să raporteze de unde au cumpărat ceapa, morcovii și barabulele, prin ce cârciumi s-au îmbătat, cine le-a făcut masaje erotice și dacă au primit documente fiscale pentru sumele achitate.

Eu mă aștept ca mințile luminate ale ANAF să constate că și Moartea perforează bugetul statului, înmormântările fiind deosebit de profitabile pentru evazioniști. Atunci se va produce Marea Înviere. Inspectorii fiscali și antifraudă vor invada cimitirele, îi vor soma pe răposați să iasă din morminte și îi vor obliga să declare, pe propria răspundere, cine au fost cosciugarii, groparii, lumânărarii și bocitoarele de la capul lor, cu cât i-au plătit și dacă le-au tăiat chitanță.

Stimați cititori, avem acum dovadă că grădina Fiscului este mult mai mare decât cea a Domnului!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Octombrie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.368 secunde