Flota comercială a României, acum 20 de ani. Situație dramatică pe nava "Seimeni"

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 

Compania Euromar Shipping a transformat în calvar viața a zeci și zeci de navigatori. Între patronii firmei și echipajele de pe navele aflate în operarea sa se duce un adevărat război. Pentru a-și încasa banii cuveniți pentru munca lor, navigatorii și familiile lor trebuie să lupte din greu, să apeleze la greva foamei, la sprijinul sindicatului, al presei sau chiar al Justiției. 

În prezent, echipajul navei "Seimeni" trece printr-o situație de-a dreptul dramatică, după cum aflăm dintr-o radiogramă semnată de 18 membri ai săi. În ea se spune: "Vă întrebăm de ce nu ne-ați plătit salariile în lei pe lunile mai - august? Presupunem că vă este cunoscut conținutul articolului 99, din Codul Muncii (multe familii trăiesc acasă din acest salariu, iar mai recent ați început să ne bruscați soțiile). 

La Aqaba, ne-ați promis 10.000 de dolari (minciună!). La Djibouti - 4.000 dolari (minciună!). La sosirea în Mombasa, ați promis schimb de echipaj pentru cei avizați. Banii au sosit la Mombasa la două săptămâni de la intervenția Ambasadei, dar cei 36.000 de dolari nu au fost cheltuiți pentru plata echipajului. 

Diesel generatorul nr. 4 s-a ars la chei. La terminarea descărcării, nava a fost scoasă din radă cu remorcherele, fiind în imposibilitatea de a proceda la noul voiaj, și nu din cauza echipajului (...). Ați tergiversat repararea Diesel generatorului nr. 4 cu încă două - trei săptămâni, din lipsă de comunicare din partea dumneavoastră. Vi s-a propus din partea navei repararea Diesel generatorului nr. 1 și nu ați răspuns (...). În prezent, nava stă într-un singur Diesel generator, care se oprește din când în când, iar nava rămâne în black-aut". 

"Insinuați chiar un sabotaj sau proastă exploatare la Diesel generatorul nr. 4, cu toate că este a treia oară când se arde (vezi Brazilia, Turcia). Expertiza se face la fața locului, nu din fotoliu. 

Ați trimis nava din Djibouti la Mombasa în plin muson. Marea: 7/8 grade, curent din prova, cu viteza de 4/5 noduri. Cu numai cinci butoaie de ulei și pentru a ne salva viața, am cărat ulei cu găleata din vinciul de ancoră, capace, cârmă. Spuneți asta la Navrom și Ministerul Transporturilor! 

Cunoaștem cum s-a obținut raportul tehnic final la Anvers și, mai recent, prelungirea cu 50 zile a clasei și amânarea datei de andocare (...). 

Nu ați asigurat materialele de protecție și igienă personală cerute (vezi și accidentele de muncă) și nici asistența medicală solicitată, nava navigând în sud, în condiții de lipsă a aerului condiționat, la temperaturi de 40° - 50°C (...). 

Vă repetăm, nava nu staționează la Mombasa din cauza echipajului, ci din cauza lipsei de bilanț energetic, necesar funcționării motorului principal (...). Întreg echipajul navei «Seimeni» dorește plata la zi și repatrierea". 

Șeful mecanic Paul Ciobanu, unul dintre semnatarii acestei radiograme, a reușit să vină acasă. Însoțit de Agapia Tudor, soția comandantului Nicolae Tudor, și de Luminița Tudor, soția motoristului Constantin Tudor, șeful mecanic ne-a vizitat la redacție. El ne-a pus la dispoziție un raport tehnic din care rezultă că cele mai multe instalații de la bord sunt defecte și uzate, în vreme ce clasa navei este expirată din data de 9 iulie 1997. Paul Ciobanu ne-a informat că s-a adresat Justiției, solicitând obligarea firmei Euromar să-i plătească restanța de 4.139 de dolari și 4.634.132 de lei. 

La fel ca el, zeci și sute de navigatori din România își leagă speranțele de instanțele de judecată, de la care se așteaptă stoparea politicii de neplată a drepturilor bănești, promovată de unii patroni din shipping.

(4 decembrie 1997) 

Compania de navigație Euromar și patronul Daniel Drăgan sunt renumiți în shipping-ul românesc pentru tratamentul aplicat echipajelor. Zeci de navigatori se jură că nu vor mai călca pe navele acestei firme. Numai ei știu, săracii, câte zile au "plâns" după bani, la ușa lui Drăgan. Unii au fost atât de disperați, încât au recurs la ultima soluție: greva foamei. 

Nici de sărbători, echipajele de pe navele acestei companii nu se bucură de o atitudine mai creștinească din partea patronilor. 

De la Ambasada României la Nairobi (Kenia), am primit următorul mesaj semnat de secundul Valeriu Barcaru, ofițerul II maritim Șerban lonescu, timonierul Mihail Florea și motoristul Costin Tudor: "Echipajul navei «Seimeni» (proprietatea Navrom și operată de firma Euromar) se află în rada portului Mombasa, din data de 17 septembrie. Din cauza neprimirii salariilor în țară din luna mai 1997 și a indemnizației de străinătate de mai bine de două luni, pe data de 13 septembrie s-a apelat la prevederile H.G. nr. 71/1997, de către întreg echipajul. Etapele acestei hotărâri au fost îndeplinite și s-a adus la cunoștința Ministerului Transporturilor, prin intermediul Ambasadei României din Nairobi. 

Pe data de 22 septembrie, nava a primit restricție de navigație, pe motive tehnice, din partea lui Merchant Shipping Superintendent Mombasa. Nava a fost scoasă în radă cu remorcherele. Diesel generatoarele nu asigurau bilanțul energetic al motorului principal. 

Am așteptat aplicarea prevederilor H.G. nr. 71 până în data de 12 noiembrie, când înalta Curte de Justiție din Kenia a arestat nava în baza plângerii echipajului, pentru neplata indemnizației. Începerea acestui proces a fost susținută de ITF Londra, care a remis firmei de avocați suma de 1.500 dolari pentru taxa necesară Tribunalului din Mombasa. 

Întrucât firma Euromar nu a răspuns în termenul de 14 zile dat de înalta Curte de Justiție, au fost înaintate actele pentru obținerea ordinului de vânzare a navei". 

"Începând cu 1 decembrie, s-au luat alimente prin intermediul Tribunalului din Mombasa, deoarece domnul Drăgan nu a mai asigurat banii necesari pentru procurarea hranei și apei potabile. 

S-au dat sute de telegrame, la care nu s-a primit niciun răspuns din partea Euromar. Abandon total. 

Din 5 ianuarie 1998, se va termina combustibilul și provizia de hrană, supraviețuirea la bord devenind imposibilă. În momentul de față, trăim din mila Misiunii Marinarilor din Mombasa, care ne-a plătit, printre altele, consultațiile medicale (circa 1.000 dolari). (...) Noi nu dorim, dar dacă problema nu se rezolvă, în data de 5 ianuarie 1998, suntem nevoiți să părăsim nava, plecând la Ambasada României din Nairobi". 

La rândul său, Nicolae Tudor, comandantul navei "Seimeni", i-a adresat lui Daniel Drăgan următorul mesaj: "Vă transmit acest fax în numele întregului echipaj. Toți avem impresia că nu vă dați seama sau ignorați situația în care se află echipajul în acest moment. 

După două săptămâni de black-out, o parte din echipaj arată ca muribunzii, din cauza hranei proaste, neodihnei (ziua - muște, noaptea - țânțari), lipsei de igienă și claustrării. 

Nava se află în ancoră, la circa trei mile marine de debarcader, iar costul șalupei este de 18 dolari dus - întors. Echipajul nu poate înțelege de ce nu reușiți să rezolvați aducerea generatorului la navă (...). 

La toate acestea se adaugă problemele pe care trebuia să le rezolvați deja: plata salariilor în țară, schimb pentru cei bolnavi sau cu contracte expirate. 

De luni, 3 noiembrie, nu mai avem ce mânca. Poate înțelegeți ce înseamnă asta. Să nu fiți surprinși dacă totul va lua o întorsătură nedorită nici de echipaj, nici de dumneavoastră. 

În prezent, echipajul navei «Seimeni» nu mai are încredere decât în Sindicatul Liber al Navigatorilor. Compania Navrom este total neputincioasă din punct de vedere financiar pentru a oferi vreun sprijin. 

Hotărârea de Guvern 71/1997 se dovedește un instrument prea slab pentru rezolvarea problemei restanțelor echipajului. Autoritățile statului sunt ocupate cu treburi mult mai importante decât soarta unor bieți marinari. Singura speranță o reprezintă SLN, de la care se așteaptă o soluție salvatoare, o minune, în ajun de Crăciun". (23 decembrie 1997)