Flota comercială a României, acum 20 de ani. O penalizare record: Petromin - în prag de faliment

230
Flota comercială a României, acum 20 de ani.  O penalizare record: Petromin - în prag de faliment - flota-1540821183.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru,

la acea vreme.

Interviu cu Andrei Caraiani, managerul companiei Petromin

- Domnule Andrei Caraiani, care este poziția managerilor companiei Petromin față de acuzațiile aduse de organul de control din cadrul Ministerului de Finanțe (MF)?

- Vreau să precizez că procesul-verbal a fost întocmit de reprezentantul direcției de control a MF, la cererea Poliției. Această acțiune face parte din controlul ordonat de corpul de control al prim-ministrului, demarat în februarie - martie 1997, la toate cele trei companii de navigație cu capital de stat. În obiectivul acestui control, în ceea ce ne privește, au intrat contractele de management dintre Petromin și Klaveness. Acestea, după cum se știe, au fost încheiate în 1991 - 1992. Organele de control ar fi trebuit să verifice modul în care s-a respectat legea la întocmirea formalităților pentru semnarea contractelor. În ceea ce privește partea financiară, organul de control a interpretat evidența contabilă a navelor din contract în mod diferit de modul în care a decis Curtea de Conturi. Printr-o decizie a acesteia, din mai 1996, Petromin a înregistrat toate navele ca mijloace fixe, calculându-le amortismentele. Acum, procesul-verbal al organului de control vine și spune că nu trebuiau calculate amortismentele și le încadrează la capitolul profit. De aici mai departe se fac interpretări privind impozitul pe profit neplătit, penalități ș.a.m.d.

- Care ajung la vreo 50 miliarde de lei.

- Da, împreună cu altă amendă aplicată pe baza unor interpretări, ce sunt în contradicție cu decizia Curții de Conturi, ajung la penalizarea Petromin-ului (nu a unor persoane fizice) cu 50 miliarde de lei.

Consecințe dramatice

- În cazul în care compania va fi obligată să plătească aceste penalități, care vor fi consecințele?

- În mod logic, consecința va fi falimentul. Cu toate că, în primele șapte luni ale anului, am realizat un profit brut de 17 miliarde lei, este clar că nu avem de unde să plătim cele 50 miliarde lei. Trebuie amintit faptul că suma de bază, de la care s-a pornit când s-au calculat penalitățile, a ajuns tot la stat, sub formă de profit și impozit pe profit. Deci, nu este vorba de a fi fost frustrat statul de drepturile lui. Aici, Petromin s-a găsit într-o situație cel puțin ciudată. Pe de o parte, el a aplicat cu strictețe ceea ce a decis Curtea de Conturi, iar pe de altă parte, organul de control de la MF îi spune că trebuia procedat altfel decât decizia Curții de Conturi.

- Din procesul-verbal reiese că aceste contracte cu Klaveness au fost păguboase pentru Petromin. Care este opinia dumneavoastră?

- Repet, acestea sunt contracte de management, ceea ce înseamnă că partenerul de contract, împreună cu Petromin, asigură activitatea unor nave. Rezultatele activității acestor nave se analizează și se planifică anual. În funcție de anumite situații conjuncturale, se poate întâmpla ca la o navă sau un grup de nave să se încheie anul financiar "pe roșu". Dar asta nu înseamnă că rezultatele economice ale tuturor contractelor cu Klaveness sunt nefavorabile companiei noastre. Și vă dau un singur exemplu: în anul 1996, Petromin-ului i-a intrat în cont suma de 6 milioane dolari, din activitatea acestor nave.

Bilanțul afacerii Klaveness

- Apreciind în ansamblu colaborarea cu Klaveness pe parcursul celor cinci - șase ani, care sunt rezultatele?

- Este foarte clar că, la data încheierii contractelor, navele erau sub standardele internaționale, acesta fiind și motivul pentru care s-au încheiat contractele. În prezent, navele au împlinit deja un ciclu de clasă, în cadrul căruia s-au făcut numeroase retehnologizări, în concordanță cu cerințele standardelor și reglementărilor internaționale - IMO, în primul rând. Pe de altă parte, gradul de utilizare a navelor a crescut până la 335 zile pe an. Mai mult, pe aceste nave au fost eliminate complet problemele sociale. Cele câteva sute de oameni de pe aceste nave n-au avut și n-au creat probleme niciodată. Mai mult, pentru întregul personal care lucrează pe navele Klaveness, s-au început și performat standardele internaționale de management ISM, care intră în vigoare și devin obligatorii în 1998. Deci, suntem deja cu navele auditate, acceptate, atât din punct de vedere tehnic, cât și ca management și personal. Să fie clar, în 1998, conducătorii care nu vor fi abilitați să facă management de nave vor dispărea. În final, aș dori să afirm că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Petromin și-a întocmit punctul său de vedere față de procesul-verbal al organului de control și l-a înaintat direcției de control financiar din MF. Așteptăm să vedem rezultatul confruntării dintre cele două puncte de vedere diferite, care, în cazul cel mai nefericit, va fi stabilit într-o instanță de judecată.

(5 august 1997)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4603 secunde