Flota comercială a României, acum 20 de ani. Marinarii fac foamea printre șobolani și lilieci

399
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Marinarii fac foamea printre șobolani și lilieci - flota-1556104848.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

Dorian Bunica (ofițer mecanic I), Remus Jercan (ofițer punte II), Angheluș Enciu (timonier), Cătălin Rotaru (șef electrician), Claudiu Ioniță (motorist), Constantin Iancu (timonier) și Nicolae Bistriceanu (nostrom) au ajuns acasă, în portul Constanța, la bordul navei "Ocean Line 1", după o "aventură" pe care o vor ține minte toată viața.

Pe data de 14 ianuarie 1998, aceștia s-au îmbarcat la bordul navei "Saphire" (fostă "Panciu"), proprietate a armatorului Navrom și aflată în operarea operatorului privat N. I. Johnson. La câteva zile, pe 18 ianuarie 1998, nava a fost arestată la Port Said pentru datorii ale firmei Self Invest (asociatul companiei Navrom pe timpul lui Manea Ghiocel).

CNM Navrom, aflată în situație falimentară, nu a fost capabilă să scoată nava din arest, dar nici nu a retras-o din contractul de operare, pe motiv că aceasta este încărcată cu marfă.

În mod firesc, pentru că nu poate dispune de navă, conform contractului de bare-boat, N.l. Johnson și-a luat mâinile de pe "Saphire", lăsând armatorul să se descurce cum o putea.

Din această încurcătură, cei mai păgubiți au fost marinarii, rămași de izbeliște. Începând cu data de 25 august, cei 19 navigatori de pe cargou nu au mai fost aprovizionați cu alimente, apă și combustibil.

"Am fost nevoiți să mâncăm proviziile de la bărci și să trăim din mila navelor românești care treceau pe lângă noi - povestește Dorian Bunica. Cu permisiunea armatorului și a operatorului s-au schimbat câteva parâme de la bord pe alimente".

Nava era ancorată la 3 mile de țărm și singura sa legătură cu uscatul a fost barca unui egiptean. Pentru că rezervele de combustibil s-au epuizat, nava a rămas fără curent electric, fără posibilitatea de preparare a hranei și de păstrare a ei. De întunericul continuu de pe "Saphire" au profitat șobolanii și liliecii, care și-au făcut cuib prin cotloanele cargoului.

"Saphire" este o adevărată bombă. Cele 20.000 de butoaie cu carbid din magaziile navei nu mai au parte de ventilația necesară. Cei șapte marinari au reușit să se repatrieze după numeroase intervenții la care nu au primit niciun răspuns din partea armatorului.

"Ne-am debarcat cu aprobarea comandantului și a autorităților egiptene - a declarat Dorian Bunica. Am reușit să scăpăm de pe «nava-pușcărie»".

În portul Constanța, cei șapte au fost nevoiți să mai aștepte câteva ceasuri momentul îmbrățișării cu cei dragi. (10 noiembrie 1998)

Drepturile marinarilor, la Judecata de Apoi

Compania de navigație N.I. Johnson se declară în imposibilitatea de a achita drepturile marinarilor repatriați de pe nava "Saphire". Echipajul reclamă plata diurnei, pe perioada ianuarie - octombrie (circa 200.000 dolari), și a salariilor, din intervalul aprilie - octombrie 1998.

Marinarii și familiile lor s-au întâlnit, în cursul zilei de ieri, cu Adrian Chiru, Cornel Drăghici (managerii companiei N.I. Johnson), Ionel Chițu (directorul general al Navrom) și Vlad Cristache (vicepreședintele SLN), pentru a găsi o soluție de plată. Operatorul privat afirmă că cererile echipajului sunt îndreptățite, dar nu pot fi soluționate din cauza arestării navelor luate în bare-boat, ca urmare a datoriilor armatorului.

Prejudiciul suferit de N.I. Johnson din cauza Navrom s-ar ridica la circa 3,2 milioane de dolari, sumă în care sunt incluse și creanțele către echipaje. Operatorul condiționează plata marinarilor de pe "Saphire" de recuperarea banilor de la Navrom, dar aceasta urmează să intre în procedură de lichidare judiciară.

În aceste condiții, echipajului de pe "Saphire" nu-i rămâne decât să dea în judecată firma privată, care, la rândul ei, se îndreaptă împotriva Navrom, a cărei lichidare va dura doi - trei ani. Iar, în final, nu se știe dacă marinarii vor mai vedea vreun leu.

În timpul discuțiilor, la propunerea lui Vlad Cristache, vicepreședintele SLN, s-a adoptat o soluție de rezolvare parțială a plății echipajului, prin executarea polițelor de asigurare la Metropol și Omniasig. Compania N.I. Johnson urmează să facă demersurile legale la Ministerul Transporturilor. De la Omniasig s-a primit, deja, un refuz de achitare a poliței de asigurare. După cum decurg lucrurile, tare ne e teamă că marinarii își vor primi drepturile la Judecata de Apoi. (25 noiembrie 1998)

Foamea, bolile și disperarea - stăpânii navelor abandonate

Sindicatul Liber al Navigatorilor a primit informații că, la bordul navei "Căciulata" (proprietatea companiei Navrom), aflată în zona Canalului de Suez, sunt câteva cazuri de îmbolnăvire, cărora comandantul navei nu le poate face față.

După cum se știe, nava "Căciulata" și alte 40 de surate au fost abandonate prin diverse porturi ale lumii, fără combustibil, apă, alimente și medicamente.

În urma unor marșuri și mitinguri de protest, a insistențelor la ușile Puterii, SLN a obținut aprobarea unei hotărâri de guvern, în data de 18 noiembrie 1998, prin care se asigură fonduri pentru aprovizionarea navelor. În mod cu totul nefiresc, actul normativ nu a văzut lumina tiparului în "Monitorul Oficial" și, drept urmare, nu se aplică. În consecință, foamea, setea, mizeria, bolile și disperarea continuă să bântuie printre navigatorii de pe "coșciugele plutitoare" ale statului român.

SLN face un apel disperat la FPS, Navrom, Bancorex și Guvern să ia măsuri urgente, până când cazurile de îmbolnăviri semnalate nu vor avea consecințe fatale. (28 noiembrie 1998) 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 24 Aprilie 2019
Stire din Economie : Euro a cedat 0,04% în lupta cu leul
Miercuri, 24 Aprilie 2019
Stire din Economie : Un portcontainer a blocat Canalul Suez
Pagina a fost generata in 1.623 secunde