Flota comercială a României, acum 20 de ani. "Armatorii și operatorii rău-platnici se uită la SLN ca pisica la oțet"

296
Flota comercială a României, acum 20 de ani.

Articole recomandate

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

În primele zile ale lui august 1997, echipajul de pe nava "Oscar Castor" și-a primit restanța de 97.600 de dolari. Suma respectivă a fost plătită de compania Navrom prin intermediul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Echipajul refuzase să plece cu nava, din portul italian Gaeta, fără să i se confirme faptul că banii au ajuns în contul SLN. Promisiunile companiei Navrom, că navigatorii vor fi plătiți în țară, nu i-au înduplecat pe aceștia.

Numeroase echipaje nu se mai încred în angajamentele scrise ale managerului Manea Ghiocel, care și-a încălcat cuvântul de prea multe ori. De aceea, ele obligă Navrom să vireze banii în contul sindicatului și de-abia după încheierea acestei operațiuni se încumetă să pună navele în mișcare.

Tot prin intermediul SLN, echipajele de pe navele companiei Ronav aflate în țară au primit o a treia tranșă de bani, respectiv 40.000 de dolari. Astfel că, până în prezent, acestora li s-au plătit 240.000 de dolari din totalul de 280.000 de dolari ai diurnei de străinătate restantă. (6 august 1997)

Bani recuperați pentru navigatori

Cu prilejul Zilei Marinei Române, Sindicatul Liber al Navigatorilor a mai recuperat 100.000 dolari de la compania Ronav, pentru plata totală a echipajului de pe nava "Târgu Trotuș", care urmează a fi repatriat, și pentru plata a 50 la sută din restanța față de echipajul de pe "Agnita".

v v v

Companiile Carta Shipping (operator) și Romline (armator) au primit un ultimatum din partea echipajului navei "Nicorești", aflată în portul Colombo. În cazul în care navigatorii nu vor primi drepturile bănești restante până de Ziua Marinei, vor solicita Ministerului Transporturilor executarea garanțiilor companiilor, conform HG nr. 71 din 1997. SLN a depus, deja, sesizarea echipajului la minister. Suma în litigiu este de 61.635 de dolari.

v v v

Echipajele sosite în țară, ale celor șapte nave aflate în exploatarea Companiei HSS, au rămas cu diurna neplătită și cu salarii restante încă din luna aprilie, a declarat Aurel Stoica, secretarul general al SLN. Echipajele aflate în voiaj abia mai supraviețuiesc. De la bordul navelor "Sălaj", "Năsăud", "Fântânele" și "Fierbinți" au sosit mesaje în care navigatorii declară că au fost abandonați. Patronii companiei HSS sunt de negăsit. Mircea Voitinovici a plecat în concediu să se recreeze, iar Florin Nenciu s-a internat în spital.

v v v

SLN apreciază că 1997 este anul acutizării crizei flotei naționale și a conflictelor dintre echipaje și unii armatori sau operatori de nave. De aceea, SLN s-a văzut nevoit să solicite și a obținut două hotărâri de guvern pentru protejarea intereselor navigatorilor. Din această cauză - afirmă Aurel Stoica - armatorii și operatorii rău-platnici au început să se uite la SLN ca… pisica la oțet! (15 august 1997)

Vor plăti ponoasele firmei HSS

În data de 24 august 1997, au început negocierile dintre Sindicatul Liber al Navigatorilor și compania Geomar pentru rezolvarea situației echipajelor de pe cele șapte nave abandonate de compania HSS și patronii acesteia, Florin Nenciu și Mircea Voitinovici.

Adrian Mihălcioiu, reprezentantul SLN la negocieri, ne-a declarat că se va analiza cazul fiecărei nave, în vederea deblocării lor: "Soluția este la firma Geomar! Se va stabili modul în care vor fi plătiți cei de la bordul navelor și cei de acasă. Am convingerea că situația echipajelor de pe aceste șapte nave se va rezolva".

La rândul său, Călin Marinescu, managerul companiei Geomar, a declarat următoarele: "Navele nu sunt total blocate, dar înregistrează restanțe la plată. Cel mai neplăcut este că există restanțe și aici, în țară. Vom încerca, împreună cu sindicatul, să rezolvăm toate problemele și să aducem liniștea în rândul echipajelor. Pe toate cele șapte nave, datoria se ridică la suma de 300.000 - 400.000 de dolari. Deocamdată, vom prelua navele în management, conform acordului cu compania Navrom. Ele rămân, însă, în bare-boat-ul firmei HSS". (25 august 1997)

Măsuri pentru prevenirea conflictelor de muncă

În dorința de a preveni apariția unor conflicte de muncă la bordul navelor cu pavilion românesc, Sindicatul Liber al Navigatorilor a transmis radiograme către toate echipajele, prin intermediul cărora acestea sunt informate asupra câtorva reguli de bază în privința contractelor de muncă. Astfel, contractele individuale semnate de membrii echipajelor nu trebuie să contravină prevederilor contractului colectiv de muncă. Conform legilor în vigoare, orice contract individual de muncă în care se găsesc clauze ce contravin celui colectiv este nul, aspect reglementat și prin articolele 1, 15, 90, 123 și 124 din contractul colectiv de muncă.

Echipajele au obligația de a informa dacă există situații de neconcordanță între contractele individuale și cel colectiv, pentru a se lua măsuri de eliminare a acestora. În plus, toți navigatorii au obligația de a cunoaște contractul colectiv de muncă pentru a evita conflictele de muncă. Pentru preîntâmpinarea unor asemenea situații, comandanții sunt rugați să coopereze cu SLN, aspect reglementat și de art. 13 din contractul colectiv de muncă. (29 septembrie 1997) 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5005 secunde