Fiscul vinde terenuri, vii, case, restaurante și autoturisme

1114
Fiscul vinde terenuri, vii, case, restaurante și autoturisme - fisculvinde-1513006466.jpg

Articole de la același autor

Fiscul este cel mai mare agent imobiliar. În "galantarele" lui sunt expuse: case, apartamente, restaurante, hoteluri, cluburi de noapte, depozite, splălătorii auto și multe altele. Cei interesați trebuie să urmărească anunțurile de vânzare, să aibă răbdare și să aștepte reducerile de prețuri. La a doua licitație, prețul de pornire scade cu 25%, iar la a treia, cu 50%.

v v v

În această lună, Serviciul colectare-executare silită persoane juridice, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, are la vânzare o gamă largă de bunuri.

Pe data de 12 decembrie 2017 este programată licitația pentru vânzarea:

- unui număr de 28 de plantații de viță de vie din soiurile Sauvignon, Fetească, Riesling, Merlot și Muscat. 16 dintre acestea sunt situate în localitatea Murfatlar și 12 în localitatea Poarta Albă. Suprafața totală este de 63,44 hectare, iar prețul 2.763.788,5 lei (fără TVA). Au aparținut debitorului Premier Drinks SRL, din București (licitația a treia);

- unui teren extravilan, în suprafață de 5.300 mp, situat în localitatea Aliman, la prețul de 7.755 de lei. A aparținut debitorului Victor Aurelian Coman (prima licitație);

- unei case de locuit cu suprafața de 148 mp, cu anexă, în suprafață de 25 mp, beci cu suprafața de 27 mp și teren intravilan, în suprafață de 578,25 mp, situate în Cernavodă, pe strada Ovidiu nr. 14, la prețul de 149.158 de lei. Imobilele au aparținut debitorului Luciana Popa (prima licitație);

- unui teren intravilan cu suprafața de 200 metri pătrați, situat în localitatea Cernavodă, pe strada Preot D. Chirescu nr. 10, la prețul de pornire de 2.659 de lei (fără TVA). A aparținut debitorului Aurel Grigore Tăbăreanu, din Cernavodă (licitația a treia).

Pe data de 18 decembrie 2017 este programată licitația pentru vânzarea:

- clădirii restaurantului "Apolo", cu suprafața de 900,79 mp, la prețul de pornire de 438.281 de lei (fără TVA) și

- clădirii discotecii "Apolo", cu suprafața de 234,72 mp, la prețul de pornire de 114.235 de lei (fără TVA) și

- clădirii atelier, cu suprafața de 68,51 mp, la prețul de pornire de 10.468 de lei (fără TVA) și

- clădirii atelier, cu suprafața de 63,24 mp, la prețul de pornire de 9.785 de lei (fără TVA). Cele patru imobile sunt situate în Eforie Sud, strada Eminescu nr. 8. Au aparținut debitorului Georgeta Năstase Silvestru (prima licitație);

- unui autoturism "Volkswagen", fabricat în anul 2015, cu 46.110,75 de lei (fără TVA) și

- unui autoturism "Skoda", fabricat în anul 2012, cu 24.259,50 de lei (fără TVA). Au aparținut debitorului Mikas Electropower (licitația a doua);

Pe data de 19 decembrie 2017 este programată licitația pentru vânzarea:

- unui autoturism "Daewoo Cielo", avariat, fabricat în anul 2005, cu 458,50 de lei (fără TVA), care a aparținut debitorului Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Pomicolă Constanța (licitația a patra);

- unei instalații de recepție prin satelit Vu Duo, la prețul de 744,50 lei (fără TVA), care a aparținut debitorului FashionTV Ro SRL, din Constanța (licitația a patra).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Noiembrie 2017
Stire din Economie : Construiți pușcării pentru datornici!
Miercuri, 06 Decembrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 27 Noiembrie 2017
Stire din Economie : Ce rău v-a făcut Guvernul Tudose?
Pagina a fost generata in 0.5394 secunde