Fiscul vinde plantații de viță de vie, colecții de vinuri, ateliere, mori și terenuri

1724
Fiscul vinde plantații de viță de vie,  colecții de vinuri, ateliere, mori și terenuri - fisculvinde-1509288926.jpg

Articole de la același autor

Vreți să cumpărați un teren intravilan sau o plantație viticolă? Aveți nevoie de un atelier sau o moară foarte ieftine? Nu vă rămâne decât să participați la licitațiile Fiscului. Cei interesați trebuie să urmărească anunțurile de vânzare, să aibă răbdare și să aștepte reducerile de prețuri. La a doua licitație, prețul de pornire scade cu 25%, iar la a treia, cu 50%.

v v v

În această lună, Serviciul colectare-executare silită persoane juridice, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, are la vânzare o gamă largă de bunuri.

Pe data de 31 octombrie 2017, este programată prima licitație pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- o clădire atelier, cu suprafața de 162 mp, la prețul de 117.998 lei (fără TVA);

- o clădire atelier vopsitorie, cu suprafața de 103,82 mp, la prețul de 114.352 lei (fără TVA);

- o clădire atelier mecanic, cu suprafața de 62,20 mp, la prețul de 67.553 lei (fără TVA);

- o clădire atelier mecanic vestiar, cu suprafața de 24,55 mp, la prețul de 23.625 lei (fără TVA);

- o clădire atelier mecanic, cu suprafața de 104.76 mp, la prețul de 118.950 lei (fără TVA);

- o clădire atelier mecanic, cu suprafața de 549,25 mp, la prețul de 634.448 lei (fără TVA). Imobilele de mai sus sunt situate în Constanța, bdul. Tomis nr. 301, și au aparținut debitorului Auto Nord Societate Cooperativă Meșteșugărească;

- un teren intravilan în suprafață de 200 mp, din acte, și 170 mp, din măsurători, situat în Cernavodă, str. Preot D. Chirescu nr. 10, la prețul de 5.317 lei (fără TVA). A aparținut debitorului Aurel Grigore Tăbăreanu, din Cernavodă.

Pe data de 7 noiembrie 2017 este programată licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- o construcție - moară (bucătărie furajeră), cu suprafața construită de 340,64 mp și teren intravilan de 4.755,86 mp, la prețul de 149.402 lei (fără TVA). Au aparținut debitorului RBD Sigma SRL, din Săcele, județul Constanța (licitația a patra);

- o colecție de 11.027 de sticle cu sortimente de vinuri din producția anilor 1950 - 2005. Prețul total al acestora, de la care pornește licitația, este de 1.091.940,75 de lei (fără TVA)

- trei rezervoare de inox, la prețul de 23.036,25 lei pe bucată (fără TVA) și șapte aripi de ploaie, la prețul pe bucată de 1.365 lei (fără TVA). Bunurile au aparținut debitorului Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar (licitația a doua);

- un imobil situat în Târgușor, strada Ghiocelului nr. 3 - 5, județul Constanța. Este compus din: teren intravilan în suprafață de 3.738 de metri pătrați; o stație de preparare din lapte - 489 de metri pătrați; dormitoare - 309 de metri pătrați, magazie - 129 de metri pătrați. Prețul de pornire este de 534.310,50 lei (fără TVA). A aparținut debitorului Ian Prod 2000 SRL, din Constanța (licitația a patra).

Pe data de 14 noiembrie 2017 este programată licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un număr de 28 de plantații de viță de vie din soiurile Sauvignon, Fetească, Riesling, Merlot și Muscat. 16 dintre acestea sunt situate în localitatea Murfatlar și 12 în localitatea Poarta Albă. Suprafața totală este de 63,44 hectare, iar prețul 4.145.682,75 lei (fără TVA). Au aparținut debitorului Premier Drinks SRL, din București (licitația a doua);

- platforma vest silozuri Agroexport, din incinta portului Constanța, compusă din: un depozit cu suprafața de 121 de metri pătrați, la prețul de 39.817 lei (fără TVA) și un depozit cu suprafața de 429 de metri pătrați, la prețul de 172.587 lei (fără TVA). Au aparținut debitorului Toser Trans SRL, din Constanța (licitația a patra).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1741 secunde