Fermierii își pot asigura culturile cu bani europeni

263
Fermierii își pot asigura culturile cu bani europeni - fermieripotasigura-1557426347.jpg

Articole de la același autor

Începând cu data de 1 aprilie 2019, se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a încuraja fermierii să își asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi: inundații, secetă, grindină, îngheț, ploi torențiale, tornade, furtuni etc. Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanțare pentru această submăsură este împărțită în două etape: pentru culturile de primăvară și pentru cele de toamnă. 


Etapa curentă de depunere a dosarelor cererilor de finanțare, aferentă culturilor de primăvară, se desfășoară în intervalul 1.04.2019 - 30.11.2019. 
Alocarea financiară pentru întreaga perioadă de programare este de 42.797.487 euro, depunerea dosarelor cererilor de finanțare realizându-se continuu până la epuizarea fondurilor. 


Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de: 
- 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO); 


- 55% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO. 


Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia o asigurare pentru riscurile prevăzute, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contractul de asigurare. Condițiile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul solicitantului, publicat pe pagina www.afir.info. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4267 secunde