EximBank pledează pentru susținerea exportatorilor români

171
EximBank pledează pentru susținerea exportatorilor români - eximbankpledeazapentruexporturi-1499698031.jpg

Articole de la același autor

Realizarea unui inventar cuprinzător al barierelor identificate de companiile românești în derularea tranzacțiilor comerciale internaționale precum și rescrierea legislației de export, pe baza input-ului dat de firmele care derulează proiecte în afara țării, ar trebui să fie două dintre prioritățile imediate ale structurilor administrative care au ca obiectiv susținerea exporturilor. 


Afirmația a fost făcută de Traian Halalai, președintele executiv al EximBank, cu ocazia forumului Săptămâna diplomației comerciale, care se desfășoară în aceste zile la București.


"Este evident că avem nevoie de o actualizare a strategiei de susținere și promovare a intereselor firmelor care derulează tranzacții comerciale internaționale astfel încât consolidarea prezenței românești pe piețe externe să poată contracara, la nivel macroeconomic, efectul negativ pe care l-ar putea avea pe termen mediu și lung creșterea economică bazată pe consum. O actualizare care să ia în calcul inclusiv input de la cei care deja au în exterior. Pentru că, fără un input conectat, autorizat, venit de la piața reală, structurile administrative nu vor putea acționa în cel mai eficient mod pentru susținerea exportatorilor", a punctat oficialul EximBank. 


În opinia sa, o direcție de acțiune majoră ar trebui să fie acordarea unui sprijin susținut firmelor românești care încearcă să diversifice destinațiile de export și să se îndrepte spre alte state decât cele membre UE, mai ales că, "din punct de vedere global, fiecare an vine cu provocări diferite, iar schimbările apar atât de rapid, încât suntem aproape obligați să ne preocupăm permanent de acest lucru".
"Tendința în acest moment este ca firmele românești să se implice în proiecte internaționale, să presteze diverse servicii în alte țări pentru a acumula capital necesar dezvoltării și mai puțin de a derula proiecte de investiții - și vă ca exemplu doar două dintre companiile cu care am încheiat cele mai recente acorduri de parteneriat: Totalgaz Industrie, unul dintre principalii producători locali de echipamente și instalații pentru extracția, tratarea, transportul și distribuția gazelor naturale, dezvoltă proiecte în Ucraina, și Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetice, care derulează un proiect în Egipt", a mai punctat Traian Halalai.


Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat organizează, în perioada 10-14 iulie, forumul "Săptămâna diplomației comerciale", reuniune a tuturor actorilor din sfera economică și comercială, printre obiectivele forumului fiind si remodelarea arhitecturii rețelei comerciale externe cu scopul de a îmbunătăți creșterea amprentei investiționale românești pe piețele externe, în conformitate cu Programul de guvernare. 


EximBank este o instituție specializată care se implică în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacții internaționale, ori se adresează numai pieței interne. Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, care întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața românească de garanții și asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, se infuzează în economia reală. 










Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 25 Martie 2017
Stire din Economie : Veste bună pentru exportatori
Pagina a fost generata in 0.5874 secunde