Epoca dezastrului: de la dispariția flotei naționale la distrugerea transportului feroviar

Coaliția PSD - ALDE a reușit să trezească la viață mișcarea sindicală. În ciuda asigurărilor date de șeful PSD, Liviu Dragnea, și de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, așa-zisa revoluție fiscală și Modificările aduse legii salarizării din sistemul bugetar au făcut să scadă veniturile unor largi categorii de salariați. 

Nu-i de mirare că acți-unile de protest se țin lanț. Angajații din spitalele, clinicile și dispensarele de stat, polițiștii, personalul din penitenciare și din învățământ, consilierii de probațiune, lucrătorii din cluburile sportive, direcțiile județene pentru sport și tineret, din federațiile sportive, precum și feroviarii se plâng de salariile prea mici, de scăderea veniturilor și discriminare salarială, de lipsa investițiilor și deteriorarea condițiilor de muncă.

În prima jumătate a lunii aprilie 2018, au avut loc două acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Transporturilor, de către Federația Mecanicilor de Locomotivă. Nemulțumirile CFR-iștilor pleacă de la starea dezastruoasă a infrastructurii feroviare și a materialului rulant, situația falimentară a companiilor feroviare aflate în proprietatea statului, conflictul dintre CFR SA și CFR Marfă, precum și de la salariile indecent de mici. 

După cele două acțiuni de protest, singura promisiune fermă a ministrului Transporturilor a fost că, în timpul mandatului său, CFR Marfă nu va fi pusă în situația de a-și înceta activitatea și că se caută soluții pentru recuperarea datoriei de 800 de milioane de lei pe care CFR Marfă o are către CFR SA, fără a afecta activitatea operatorului național de transport feroviar de marfă. În privința Statutului

Personalului Feroviar, ministrul a afirmat că proiectul de act normativ va fi promovat după adoptarea noii legi a pensiilor, astfel încât statutul să fie în concordanță cu aceasta.

În lipsa unor măsuri și acțiuni concrete pentru redresarea situației de la Căile Ferate Române, sindicatele feroviarilor au organizat două mitinguri de protest, pe 20 și 23 aprilie 2018. 

Lista de revendicări este bogată și vizează toate aspectele negative de la CFR, de la salariile mici și nerespectarea contractelor de muncă, până la subfinanțare și lipsa investițiilor în infrastructură, locomotive și vagoane. 

Protestele feroviarilor îmi amintesc de cele ale marinarilor, de acum 21 de ani. În anul 1997, navigatorii organizau marșuri de protest în Constanța, pichetau sediile companiilor de navigație cu capital de stat și private, blocau încărcarea și descărcarea navelor în porturile străine ori intrau în greva foamei, împreună cu familiile lor. 

În urma acelor acțiuni de protest, Sindicatul Liber al Navigatorilor a reușit să obțină plata salariilor și diurnelor restante, de la bugetul statului, dar nu a putut salva flota națională și peste 12.000 de locuri de muncă de la dispariție.

Guvernanților români le-a luat doar 12 ani pentru a distruge o flotă de 301 nave maritime, cu o capacitate de transport de 6.185.000 tdw și care ocupa locul 26 între flotele lumii, cu un tonaj brut total de 3.561.000 tone.

Cu transportul feroviar lucrurile sunt ceva mai complicate; au nevoie de patru - cinci decenii pentru a-l face praf și pulbere. Dar întrucât reaua voință, corupția și incompetența le prisosesc guvernanților, n-am nicio îndoială că falimentul Căilor Ferate Române poate fi accelerat.

Nu li se poate reproșa sindicatelor că nu s-au opus procesului de demolare a transportului feroviar românesc. N-am eu păr pe cap câte greve legale și spontane au avut loc la CFR într-un interval de 29 de ani, câte mitinguri, marșuri și pichetări au organizat feroviarii. Și la ce le-a folosit? Care a fost rezultatul? N-au putut stopa valurile de disponibilizări de personal, prădarea patrimoniului companiilor feroviare prin sistemul achizițiilor trucate și al firmelor căpușă, n-au putut împiedica concurența neloială practicată cu protecție politică și nici aducerea companiilor feroviare ale statului în pragul falimentului. 

Istoria demonstrează, fără putința de a fi contrazisă, că guvernanții români nu dau două parale pe mișcarea sindicală, tratând-o ca pe un câine care latră mult, dar nu mușcă.