Economia, pe scurt

304
Economia, pe scurt - economiap-1533737858.jpg

Articole de la același autor

Fermierul Dimitrie Muscă din Arad este proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici. Acesta exploatează 5.000 de hectare de teren agricol și care crește 35.000 de porci. Fermierul acuză conducerea Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) că nu a făcut nimic pentru combaterea pestei porcine, deși virusul pestei porcine africane a apărut în România încă din luna iulie 2017.
x x x
Ministerul Afacerilor Externe atenționează românii care vor să călătorească în Croația, că începând de miercuri 8 august 2018, Sindicatul piloților Croația Airlines intră în grevă pe o perioadă nelimitată. Ca urmare, 70% dintre zboruri vor fi afectate. În Belgia, din 10 august, va intra în grevă și personalul companiei Ryanair.
x x x
Obligațiile fiscale reprezentând impozit pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăți anticipate comunicate contribuabililor se anulează, din oficiu, de către organul fiscal central competent prin emiterea unei decizii de anulare, arată un proiect normativ publicat de ANAF.
x x x
Cotațiile barilului de petrol sunt în declin. Pe data de 8 august 2018, la ora 15,50 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 74,23 dolari pe baril, cu 0,42 dolari, respectiv 0,56%, mai mică decât la începutul zilei de tranzacționare. 
x x x
În data de 8 august 2018, la ora 15,50, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Banca Transilvania. Se înregistraseră până în acel moment 215 tranzacții, în volum de 3.017.297 acțiuni, în valoare de 6.962.708,14 lei. Prețul pe acțiune era de 2,3100 lei, mai mare cu 0,22% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: BRD - Groupe Societe Generale, OMV Petrom, SNGN Romgaz, Cemacom, SIF Oltenia, Fondul Proprietatea, SIF Moldova, Societatea Energetică Electrica și Digi Communicationds.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6461 secunde