Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

Declarația unică poate fi depusă și la primăriile din județul Constanța

Ştire online publicată Miercuri, 23 Mai 2018
de Ion TIȚA-CĂLIN

În perioada 21 mai - 15 iulie 2018, contribuabilii care au domiciliul într-o localitate în care nu există o unitate teritorială a ANAF vor primi îndrumare și asistență privind completarea, depunerea și transmiterea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, de la funcționarii din cadrul primăriilor, în colaborare cu inspectorii din Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța. Contribuabilii persoane fizice vor putea depune declarația unică și la sediile primăriilor. Serviciile de care vor beneficia la sediile primăriilor vor fi de îndrumare și asistență cu privire la modul de completare a declarației unice pe suport hârtie sau în formă electronică, înregistrare în „Spațiul privat virtual” și transmiterea declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Urmare articolului publicat, miercuri, în cotidianul Cuget Liber – ANAF greșește, contribuabilul plătește! „Mi-au pus poprire pe conturi, deși ...
Inspectorii fiscali din cadrul ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat o serie de deficiențe la o societate ce are ca obiect de ...
Vreți să cumpărați, ieftin, un apartament, un teren agricol sau o mașină? Nu vă rămâne decât să participați la licitațiile Fiscului. Cei interesați ...
Alte ştiri din sectiunea Economie
Pe data de 23 martie 2019, în timp ce se deplasa în zona de coastă a Norvegiei, nava de pasageri „Viking Sky” a suferit o defecțiune mecanică și a solicitat ...
Trei marinari, un rus, un olandez și un filipinez, de pe nava olandeză „Alana Eviata”, ancorată în Canalul Bristol, Marea Britanie, au plecat spre uscat cu o ...
Camera de Comerț și Industrie a României a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Forumul de Afaceri România – Iordania, programat pentru data de 26 martie ...
Fiscul face concurență hipermarket-urilor, agențiilor imobiliare și târgurilor auto. În „galantarele“ lui găsești ce vrei și ce nu vrei, la ...
Pe data de 23 martie 2019, în timp ce se îndrepta spre nava de pasageri „Viking Sky”, aflată în pericol în zona de coastă a Norvegiei, pentru a-i acorda ajutorul ...
Un incendiu a izbucnit la suprastructura tancului petrolier sud-coreean „Taehwa 1HO” în timp ce se afla la distanța de 2 mile marine de Insula Ohdong, din Marea ...
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împreună cu Agenția Executivă pentru Pescuit și Acvacutură din Bulgaria au efectuat o misiune comună în ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează în cadrul Global Money Week, în perioada 25 - 31 martie 2019, o serie de acțiuni dedicate promovării educației ...
La data de 20 martie 2019 a început autorizarea la plată a beneficiarilor măsurilor privind bunăstarea animalelor, porcine și păsări, campania 2018. Suma totală autorizată la ...
Nava de pasageri „River Adagio” a sosit duminică, 24 martie 2019, la ora 13, în portul Constanța, fiind prima navă de pasageri din noul sezon de croaziere. Vasul ...
Creativitatea și inventivitatea românească trec, în zilele noastre, printr-o perioadă de cumplit declin, comparabil doar cu cel petrecut în anii celui de Al Doilea Război ...
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” a dat publicității raportul de activitate pe anul trecut. În 2018, pe întreaga ...
CELCO a lansat în noiembrie anul trecut primul material mineral romanesc de izolație, o alternativă naturală și sănătoasă pentru soluțiile existente pe piață ...
În perioada 19 - 22 martie, a avut loc cea de-a șaptea ediție a expoziției internaționale Agriteq, din Doha. Eveniment a fost organizat de Ministerul ...
Vameșii din portul Constanța Sud au verificat un container cu mărfuri destinate unei firme din București. În urma controlului, au descoperit mai multe mărfuri ...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Iordaniei, organizează marți, 26 martie, Forumul de ...
Soarele a răsărit de câteva ore și privește uimit la spectacolul din portul Constanța. Iată, din silozuri, grâul, porumbul și floarea soarelui se revarsă în ...
În noiembrie 2017, reprezentanții Ministerului Agriculturii Rurale și cei ai Fondului European de Investiții au semnat Acordul de finanțare pentru ...
28.275 de cărți funciare, eliberate gratuit pentru o parte dintre proprietarii imobilelor din 25 de comune din județul Dolj, au fost predate, vineri, de către Ministerul ...
În cadrul Conferinței Europene a Serviciilor Financiare (ECFS) organizată de ISF, Cristian Roșu - vicepreședintele ASF, a declarat:„În anul 2018 piața ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Monden
Fun Arhiva