Decizie importantă pe piața energiei. E nevoie de fonduri europene!

de Cuget Liber Luni, 02 Septembrie 2019 211
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a elaborat și a transmis Comisiei Europene documentația necesară pentru a accesa fonduri UE, astfel încât, începând cu anul 2026, consumatorii de energie electrică și de gaze naturale să poată migra de la un furnizor la altul în cel mult 24 de ore, potrivit unor documente ale reglementatorului, furnizate presei. 
Proiectul are o valoare totală de 20 de milioane de lei, iar ANRE speră să acceseze fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. 


„Este un proiect de anvergură, cu impact la nivel național. Proiectul presupune implementarea unei baze de date și a unei platforme online unice la nivel național, ce au ca scop optimizarea proceselor operaționale generate de solicitările de schimbare a furnizorului; reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri; respectarea termenelor legale”, precizează documentul menționat. 


În prezent, legislația prevede dreptul consumatorilor de energie și gaze de a-și schimba furnizorul în cel mult 21 de zile, însă o directivă europeană aprobată anul acesta instituie obligația ca, până în 2026, acest proces să fie posibil în 24 de ore, în orice zi lucrătoare. 


Proiectul pe care ANRE dorește să îl deruleze are ca termen de implementare 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare. 


Într-o primă fază, durata de schimbare a furnizorului va fi redusă cu șase zile, urmând ca reducerea progresivă să fie corelată cu țintele stabilite de legislația europeană.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei