Cristian Roșu: Preocuparea ASF este stabilitatea pieței de asigurări și protecția consumatorului

120
Cristian Roșu: Preocuparea ASF este stabilitatea pieței de asigurări și protecția consumatorului - cristianrosupreocupareaasfestest-1570624494.jpg

Articole de la același autor

Cristian Roșu, vicepreședintele ASF pentru sectorul de Asigurări - Reasigurări, a declarat într-un interviu că, centrul atenției asiguratorilor dar și al Autorității de Supraveghere Financiară este consumatorul.


"Consumatorul este în centrul atenției atât al asiguratorilor, cât și al Autorității de Supraveghere Financiară, nu doar prin activitatea pe care o desfășurăm, cat și prin impunerea de către lege a unor prevederi, de aceea în sprijinul lui trebuie să venim cu toate acțiunile pe care le desfășurăm. Când spun acest lucru mă gândesc inclusiv la acțiuni legislative, non-legislative, de control sau supraveghere și control al pieței, stabilității asigurătorilor sau al conduitei asigurărilor. Cred că în jurul consumatorului trebuie să țesem toate celelalte elemente ale unei piețe de asigurări, astfel încât să putem vorbi despre o piață și sustenabilă și în dezvoltare".


În primul semestru din 2019, piața asigurărilor a crescut cu 7,8%, majorarea fiind datorată "tuturor celor care există în această piață, acționează și dezvoltă așa cum trebuie aceste produse de asigurare care urmează să fie consumate de către public. Grija ASF-ului este în primul rând stabilitatea pieței de asigurări și protecția consumatorului, astfel încât acesta să nu primească servicii incorecte, de slabă calitate sau în defavoarea lui", a adăugat Cristian Roșu.


"Primul element ar fi o modificare legislativă care să facă legea asigurărilor obligatorii de locuințe mai permisivă și flexibilă. Când zic permisivă mă gândesc la deschiderea acționariatului PAID. Noi vrem să deschidem nivelul pană la 25-30% ca participare în total capital social. De asemenea, ne propunem să poată intra în acționariat orice companie sau persoana juridică care are o stabilitate financiară demonstrabilă, astfel încât noi să-i putem autoriza intrarea în acționariat. Deci nu ne limitam doar la asigurători", a precizat vicepreședintele ASF.


"Apoi, trebuie să stimulăm distribuția, chiar și în PAID, deci să le dam voie chiar și lor să își facă în mod direct atât vânzare cât și instrumentare de daune și lichidare de daune. De asemenea, vom da voie primăriilor să se autorizeze ca distribuitor secundar de asigurare, astfel încât omul să aibă contact cu potențialul loc de unde poate să-și achiziționeze un astfel de produs direct în locația unde stă. Nu în ultimul rând, pentru a o face și mai atractivă, vrem să introducem riscul de furtună, care nu ar afecta prețul poliței de asigurare", a completat Cristian Roșu.


De asemenea, oficialul ASF a precizat că nu prevede creșteri ale poliței PAD în următorii doi ani de la intrarea în vigoare a noii formule legislative.


Reprezentantul ASF a mai recomandat populației să aibă încredere în asigurări și să își achiziționeze asigurări înainte de producerea riscurilor deoarece este mult mai ieftin să cumpere o poliță, decât să plătească o daună.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 09 Octombrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 09 Octombrie 2019
Stire din Economie : Leul cedează în fața tuturor valutelor
Pagina a fost generata in 1.0098 secunde